Austria: A fost stabilită data alegerilor legislative anticipate
Data alegerilor legislative anticipate în Austria, provocate de scandalul 'Ibizagate', a fost stabilită pentru 29 septembrie, potrivit unei decizii adoptate marţi într-o comisie a parlamentului, informează France Presse.
Cancelarul conservator Sebastian Kurz anunţase în 18 mai organizarea acestui scrutin anticipat după difuzarea unei înregistrări video compromiţătoare pentru partidul de extremă-dreaptă FPOe - cu care formase o coaliţie la sfârşitul anului 2017. Dar în timp ce Sebastian Kurz şi preşedintele Republicii, Alexander Van der Bellen, spuseseră că doresc desfăşurarea scrutinului cel mai târziu la jumătatea lunii septembrie, FPOe şi opoziţia social-democrată SPOe au stabilit data alegerilor pentru 29 septembrie. Cele două formaţiuni dispun de majoritate în parlament, iar acesta trebuie să aprobe oficial decizia respectivă. Deşi provin din două tabere opuse, ele şi-au reunit voturile pentru a-l înlătura pe Sebastian Kurz la 27 mai.
Austria este de atunci condusă de un guvern interimar în fruntea căruia se află magistrata Brigitte Bierlein. Cu poziţii slăbite în urma alegerilor europene din 26 mai, FPOe şi SPOe nu şi-au ascuns dorinţa de a beneficia de mai mult timp pentru a-şi reorganiza forţele. Kurz intenţionează, dimpotrivă, să profite de cota sa de popularitate. Creditat cu 38% din intenţiile de vot în sondaje, fostul cancelar în vârstă de 32 de ani apare ca marele favorit în alegerile legislative anticipate, devansând detaşat SPOe (23%) şi FPOe (17%). Potrivit prognozelor, Kurz are în prezent posibilitatea aritmetică de a forma o coaliţie cu una sau alta dintre aceste formaţiuni, dar şi cu partidul liberal Neos sau cu Verzii, ambele creditate cu câte 9% de institutul Research Affairs.
Într-o campanie de afişaj lansată marţi, liderul conservator nu a ezitat să acuze FPOe şi SPOe de complicitate. Partidul de extrema dreaptă a dat totuşi asigurări că vrea să-şi reia colaborarea cu Sebastian Kurz la capătul scrutinului. Coaliţia de dreapta-extrema dreaptă s-a sfărâmat după difuzarea în 17 mai a unei înregistrări video filmată în 2017 pe insula Ibiza, în insulele Baleare, care îl arăta pe şeful FPOe -Heinz-Christian Strache- propunând contracte guvernamentale unei pretinse nepoate a unui oligarh rus în schimbul unor fonduri oculte. În urma ecourilor stârnite de această înregistrare, Strache a demisionat din funcţia de vicecancelar, precum şi din posturile de la conducerea partidului. El a renunţat de asemenea să-şi reia locul de deputat, dar a fost ales în Parlamentul European la sfârşitul lunii mai, mandat pe care nu a exclus să-l exercite, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News