Australianul Alex de Minaur şi italianul Jannik Sinner, finalişti la Next Gen ATP
Finala turneului Next Gen ATP de la Milano, care strânge cei mai buni opt jucători din lume sub 22 de ani, se va disputa sâmbătă între australianul Alex de Minaur, principalul favorit, şi italianul Jannik Sinner, beneficiarul unui wild card la doar 18 ani.
În semifinale, De Minaur, 20 ani, l-a învins pe americanul Francis Tiafoe cu 4-2, 4-1, 0-4, 4-2, în timp ce Sinner l-a eliminat pe sârbul Miomir Kecmanovic cu 2-4, 4-1, 4-2, 4-2.
De Minaur va juca a doua sa finală consecutivă la Next Gen ATP, după ce anul trecut a fost învins de grecul Stefanos Tsitsipas, şi va încerca să câştige al patrulea său titlu din acest an după cele de la Sydney, Atlanta şi Zhuhai.
Sinner, 95 ATP, ar putea câştiga primul său titlu ATP dacă se impune la Milano.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News