Data publicării:
Australian Open: Gabriela Ruse - Veronika Kudermetova, scor final în turul secund
Gabriela Ruse a fost eliminată, miercuri dimineața, de la Australian Open, fiind învinsă în turul secund de Veronika Kudermetova, numărul 32 mondial, în două seturi, scor 6-2, 7-5, după o oră și 25 de minute de joc.
Ruse a făcut un prim set modest, cedând două break-uri și ratând 3 șanse de rebreak, pe fondul unui serviciu slab, cu 3 duble greșeli.
Setul secund a reaprins șansa revenirii, după ce Ruse a făcut break pentru 4-2 și avut ocazia să egaleze la seturi pe propriul serviciu. Din păcate nu a valorificat șansa, cedând game-ul la zero, după care Kudermetova a mai făcut un break și s-a impus cu 7-5, cu 4 game-uri consecutive câștigate.
La prima ei participare la Australian Open, Gabriela Ruse realizează cea mai bună performanță de până acum într-un turneu de Grand Slam, după trei eliminări în primul tur, de două ori la Roland Garros și o dată la US Open.
Românca va fi recompensată pentru prezența în turul doi la Australian Open, cu 70 de puncte WTA, echivalentul unui salt de 10 locuri, până pe 62, în clasamentul mondial live, la care se adaugă și un cec de 102.200 dolari,
Gabriela Ruse va evolua și la dublu, alături de Simona Halep, urmând să întâlnească în primul tur pe Jaqueline Cristian și Andrea Petkovic, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News