Data publicării:

Australian Open, din 8 februarie

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp

ATP a anunţat că Australian Open se va desfășura în perioada  8-21 februarie şi nu între 18 şi 31 ianuarie, cum era programat iniţial.

Calificările masculine se vor derula între 10 şi 13 ianuarie la Doha, în Qatar, după care jucătorii calificaţi şi echipele lor se vor deplasa în Australia pentru a efectua o carantină obligatorie de 14 zile, a indicat ATP, fără să precizeze ce se va întâmpla cu calificările feminine, potrivit prosport.ro.

Conform presei locale, după sosirea în Australia, jucătorii şi anturajul lor vor fi constrânşi să se cazeze doar în anumite hoteluri şi vor fi autorizaţi să se antreneze până la cinci ore pe zi, transportul de la hotel la Melbourne Park urmând să fie asigurat de organizatori.

Participanţii de la Australian Open 2021, turneu programat în perioada 8-21 februarie, vor putea obţine un bonus financiar dacă îndeplinesc o simplă condiţie: se îşi lase acasă membrii staff-ului!

Prin această măsură inedită, organizatorii primului Grand Slam din 2021 doresc să reducă numărul persoanelor care vor intra în „bula” de la Melbourne. Astfel, jucătorii ar fi mai puţin expuşi la noul coronavirus, dar şi mai bogaţi.

Jucătorii şi jucătoarele de tenis care se vor deplasa neînsoţiţi la Melbourne, pentru a lua parte la Australian Open 2021, vor fi recompensaţi cu câte 7.000 de dolari, anunţă publicaţia Punto de Break.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel