Australia - Europa, primul zbor fără escală
Primul zbor fără escală al unui avion de pasageri între Australia şi Marea Britanie a plecat sâmbătă din Perth cu destinaţia Londra, scurtând la 17 ore şi 20 de minute faimoasa 'Kanguroo Route', a anunţat compania australiană Qantas, transmite AFP.
Zborul este asigurat de un avion Boeing 787 Dreamliner transportând peste 200 de pasageri precum şi 16 membri ai echipajului, în frunte cu comandantul de bord Lisa Norman. Este vorba de primul zbor direct regulat între cele două continente, potrivit Qantas, una din cele mai vechi companii aeriene.
În momentul lansării 'Kanguroo Route', în anul 1947, un avion a avut nevoie de patru zile şi nouă escale între Sydney şi Londra. Cu o lungime de 14.498 de kilometri, noua legătură se clasează pe locul al treilea în funcţie de distanţa parcursă în timpul unui zbor comercial.
Este cel mai lung zbor efectuat până acum de un avion Dreamliner. Această nouă legătură se înscrie într-un ambiţios proiect al Qantas de a creşte numărul zborurilor pe distanţe foarte lungi, inclusiv la un moment dat cele între coasta de est a Australiei şi Europa, intitulat 'Project Sunrise'.
[citeste si]
Unii pasageri vor fi dotaţi cu aparate speciale care le vor permite cercetătorilor de la Universitatea din Sydney să strângă date cu privire la somnul, activitatea cerebrală, poziţie, ocupaţii precum şi gradul lor de hidratare în timpul zborurilor.
În prezent recordul în materie de zboruri comerciale este deţinut de cursa Doha-Auckland asigurată de Qatar Airways (14.535 kilometri în 17 ore şi 40 de minute), urmată de cursa Dubai-Auckland a Emirates Airlines (14.200 kilometri în 17 ore şi 20 de minute), cursa Los Angeles-Singapore a United Airlines (14.100 kilometri în 17 ore şi 20 de minute) şi cea pe ruta Sydney-Dallas a companiei Qantas (13.800 kilometri).
Anterior, între 2004 şi 2013, compania Singapore Airlines a asigurat cu un avion Airbus A340 zboruri pe o distanţă de peste 15.000 de kilometri între Singapore şi New York, oprită din motive de costuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News