Aurica Luchiniuc, fostul subprefect de Galați, arestată în cazul Boldea
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat marţi recursul în cazul celor din "lotul Boldea" şi au admis în parte recursul DIICOT, dispunând arestarea pentru 30 de zile a Auricăi Luchiniuc. Aceasta a ajuns marţi seară la Galaţi, după recurs, iar miercuri ar urma să intre în arest.
[caption id="attachment_170159" align="alignleft" width="300" caption="Foto: galatipenet.ro"][/caption] De asemenea, cele şase persoane arestate preventiv în dosarul Boldea rămân în arest, după ce recursul lor a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins și recursurile celorlalţi şase arestaţi care au contestat decizia Curţii de Apel Galaţi.
Singura persoană care va fi cercetată în libertate este avocata Mihaela Bolboceanu, potrivit deciziei luate marţi noapte de instanţa supremă.
În data de 17 martie, şase persoane dintre cele opt reţinute în dosarul deputatului Mihail Boldea au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, iar alte două au interdicţie de a părăsi localitatea, decizia fiind luată de magistraţii Curţii de Apel Galaţi.
Potrivit procurorilor, membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, învinuiţii au folosit hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals, potrivit procurorilor DIICOT.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte suma de un milion de euro, prin raportare la un număr de nouă imobile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News