Aurelian Bădulescu: Ne vom adresa unei instanțe dacă nu se va rezolva problema spitalelor din Sectorul 1
Aurelia Bădulescu a făcut declarații de presă privitoare la abordarea pe care PSD o are față de finanțarea celor patru spitale din Sectorul 1.
Aurelian Bădulescu a vorbit despre modul în care consilierii generali ai PSD vor aborda problema celor patru spitale din Sectorul 1 rămase fără finanțare:
„În urma discuțiilor purtate cu unitățile sanitare de la nivelul Municipiului București, am decis, împreună cu consilierii generali PSD, să solicităm astăzi, în cadrul unei ședințe de Consiliu General, emiterea unui proiect de hotărâre prin care Guvernul României să permită trecerea celor patru spitale, care grație intenției și votului colegilor de la Sector 1 nu sunt administrate, în subordinea Primăriei Generale.
Celelalte două grupuri politice, în mod deliberat, au ales să nu asigure cvorumul, iar această problemă a rămas nerezolvată. Acest proiect care astăzi nu a făcut deliciul dreptei unite, va fi introdus în ședința de vineri.
Grupul consilierilor generali, dacă nici vineri nu se va întâmpla acest lucru, se va adresa unei instanțe de judecată care să constate că hotărârea dată în plenul local al Sectorului 1 este una ilegală, astfel încât să se poată continua finanțarea celor patru spitale“, a precizat Aurelian Bădulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News