Data publicării:
AUGUSTIN ZEGREAN (CCR), reacție după ce TONI GREBLĂ a fost AUDIAT LA DNA
Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a comentat, joi, subiectul audierii lui Toni Greblă la DNA. Șeful CCR a declarat că, în cazul în care acesta ar fi pus sub acuzare, ar trebui să se suspende din activitate.
Vezi și: Judecătorul CCR Toni Greblă, adus cu mandat la DNA: "Nu e nicio legătură cu activitatea de judecător"
"Să văd, să întreb, nu știu nimic. Am aflat acum pe drum. (...) Nu știu despre ce este vorba, dar sigur, bine pentru Curte nu-i, dar asta nu înseamnă că orice om care merge acolo (n.r. - DNA) este și vinovat", a reacționat Augustin Zegrean, la sediul CCR.
El a transmis că nu primește "cu bucurie" vestea, dimpotrivă, "nu este bine ce se întâmplă".
"Când o să știm despre ce e vorba, probabil o să facem un comunicat de presă. (...) O să discutăm cu toții, că la 10:00 avem ședință", a continuat Zegrean.
Întrebat dacă Toni Greblă va participa la ședințele CCR și va lua decizii până la clarificarea situației sale, șeful Curții a explicat că până nu este pus sub acuzare are toate drepturile.
Citește și: Ce se va întâmpla cu mandatul lui Toni Greblă la CCR
"Dacă ar fi pus sub acuzare ar trebui să se suspende din activitatea de judecător", a afirmat Augustin Zegrean.
Despre o posibilă demisie a lui Toni Greblă, președintele CCR a replicat că nu poate să știe ce face colegul său.
"Mi-e greu să vorbesc despre asta, chiar nu mi-ați dat o veste bună", a conchis Augustin Zegrean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News