Augustin Lazăr, propus pentru funcția de procuror general, va susține interviul la CSM în 21 aprilie
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit luni calendarul pentru examinarea propunerii ministrului Justiției de avizare a numirii lui Augustin Lazăr în funcția de procuror general al României.
Interviul va avea loc pe 21 aprilie la CSM.
Potrivit unui comunicat al CSM transmis luni AGERPRES, Secția pentru procurori a hotărât ca activitățile prevăzute în procedura de avizare a propunerii ministrului Justiției să se desfășoare conform următorului calendar: 4 aprilie — punerea în dezbatere publică a proiectului de management și efectuarea verificărilor asupra candidaturii; 21 aprilie — analizarea rezultatelor demersului anterior și intervievarea candidatului; 22 aprilie — transmiterea avizului către Ministerul Justiției.
[citeste si]
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis săptămâna trecută Consiliului Superior al Magistraturii propunerea pentru numirea în funcția de procuror general al PÎCCJ a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit MJ, în timpul dialogului cu ministrul Justiției, Augustin Lazăr a demonstrat că "are viziunea managerială, determinarea și autoritatea necesară pentru reformarea și consolidarea Ministerului Public".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News