Comisia Parlamentară de Anchetă. Augustin Lazăr: Ministerul Public NU sfidează alte instituții
Procurorul general Augustin Lazăr susține că Ministerul Public este preocupat de respectarea cooperării loiale între autoritățile statului și "nu are intenția de a sfida alte instituții", însă arată că cererea Comisiei parlamentare de transmitere a dosarului referitor la alegerile din 2009 ridică o problemă de drept, deoarece activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangență cu o anchetă judiciară.
"Ministerul Public este preocupat de respectarea principiului cooperării loiale între instituțiile și autoritățile statului și nu are intenția de a sfida alte instituții, în pofida speculațiilor sau interpretărilor emoționale lansate în spațiul public. Solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 este în analiză, urmând să fie clarificată în perioada următoare. Cererea ridică o problemă de drept, respectiv definirea limitelor legale și a cadrului cooperării loiale, care trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, având în vedere specificul activității judiciare", se arată într-un mesaj al procurorului general, postat joi pe pagina de Facebook a Ministerului Public.
Augustin Lazăr subliniază că, la paragraful nr. 38 din decizia Curții Constituționale 430 din 21 iunie 2017 se prevede că: "activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangență cu o anchetă judiciară".
Declarația lui Augustin Lazăr vine după ce Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a decis joi să trimită o nouă scrisoare procurorului general, în care revine cu cererea de a pune la dispoziția acestui for copia dosarului referitor alegerile din 2009.
Demersul a fost făcut ca urmare a faptului că Parchetul General a respins, în 14 iulie, solicitarea inițială a Comisiei parlamentare de anchetă de punere la dispoziție în copie a dosarului.
Președintele Comisiei parlamentare, Oana Florea, a anunțat joi că are în vedere sesizarea CCR cu un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News