"Am avut onoarea și responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deținând cea mai înaltă funcție pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetățeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public.
Cetățenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general. În momentul de față, Ministerul Public este o instituție modernă, întărită, capabilă să își îndeplinească rolul constituțional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii și de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", transmite Augustin Lazăr.
"Obiectiv îndeplinit, soluționarea dosarelor istorice"
"În mod deosebit, doresc să menționez, ca obiectiv îndeplinit, soluționarea dosarelor istorice, o restanță majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesității stabilirii adevărului judiciar cât și ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric.
La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generație de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunități de perfecționare profesională, pentru că garanția independenței ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competență și respectarea standardelor de etică și integritate profesională.
În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-și îndeplini rolul constituțional, să aibă încredere în justiție, ca factor determinant pentru modernizarea societății românești și consolidarea statului de drept", a mai declarat Lazăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol