Augustin Lazăr, discuţii despre independenţa procurorilor
Procurorul general, Augustin Lazăr, a discutat cu Peter McCormick, preşedintele Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni, despre independenţa procurorilor, informează marţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit unui comunicat de presă, Augustin Lazăr a avut o întâlnire de lucru, luni, la sediul Parchetului, cu Peter McCormick - preşedintele Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE). "Întrevederea a avut ca temă centrală independenţa procurorilor", se precizează în comunicat.
De asemenea, arată sursa menţionată, au fost dezbătute problemele privind respectarea şi implementarea opiniilor adoptate de CCPE şi validate prin rezoluţii de Consiliul Europei, necesitatea implementării în sistemele judiciare ale statelor membre a unor programe de formare profesională privind conceptele opiniilor CCPE, precum şi probleme curente ale procurorilor de natură a afecta activitatea acestora şi care ar putea fi mecanismele interne şi internaţionale de a evita astfel de blocaje.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News