Augustin Lazăr, "atacuri sistematice". Val Vâlcu, întrebare cheie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Jurnalistul Val Vâlcu susține că nu politicienii reprezintă cea mai mare amenințare pentru procurori.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis că "procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, avertizează asupra pericolului pe care îl generează atacurile sistematice ale unor persoane publice împotriva Ministerului Public, atacuri de natură a afecta principiul separației puterilor în stat, a cărui respectare este esențială într-o societate democratică".

Cine a atacat sistemic

În acest context, vineri, 13 iulie, prezent în platoul România TV, jurnalistul Val Vâlcu a făcut următoarele precizări: "Ce mă face să comentez e declarația domnului procuror general potrivit căruia procurorii sunt supuși atacurilor sistemice și așa mai departe. Mai întâi, să vedem cine a atacat sistemic alți procurori. Nu cumva Tiberiu Nițu a fost atacat sistemic chiar de doamna Kovesi sau de aparatul ei? Și s-a dovedit după că nu era vinovat".

"Deci cea mai mare amenințare pentru procurori nu este reprezentată de politicieni, ci de alți procurori. Când Negulescu și ceilalți vor fi cu adevărat anchetați, se va pune problema între dânșii, între procurori. Pentru că ce s-a întâmplat acolo nu ține de Legea răspunderii magistraților, ci de Codul Penal", a mai spus Val Vâlcu la România TV.

Amintim și de cazul Mihaielei Iorga, care a fost trimisă în judecată de colegii ei de la Ploieşti, fiind acuzată de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.  

Vezi și: Lazăr, avertisment după atacul lui Tăriceanu despre Kovesi


Vezi și: Achitări în dosarul procurorilor care "beau o cafea" cu Victor Ponta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel