Data publicării:

Audieri la Parlament: Candidaţii pentru Consiliul ASF

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Candidaţii pentru Consiliul ASF sunt audiaţi astăzi la Parlament, în comisiile de specialitate.

Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat urmează să îi audieze, marţi, începând cu ora 10,00, pe candidaţii înscrişi pentru a face parte, în următorii cinci ani, din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Comisiile pentru buget şi cele economice îi audiază pe candidaţii propuşi de partide pentru a ocupa cele nouă posturi din conducerea ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri executivi - preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi, precum şi 4 membri neexecutivi. Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 5 noiembrie 2013.

Candidații

Printre cei care şi-au depus candidaturile pentru şefia ASF se numără actualul preşedinte al Autorităţii, Leonardo Badea, şi vicepremierul Viorel Ştefan. Vicepremierul Viorel Ştefan anunţa, în urmă cu două săptămâni, că şi-a depus candidatura pentru această funcţie. El preciza că, dacă nu va fi numit preşedinte al ASF, rămâne parlamentar.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preciza, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că personal îl susţine pe Viorel Ştefan pentru această funcţie, dar că membrii CExN i-au atras atenţia că lui Leonardo Badea i s-a promis susţinere la ASF şi după interimat. 'Lui Leo Badea i s-a cerut anul trecut să îşi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte la ASF, renunţând la mandatul de parlamentar, dându-i-se asigurări că va fi susţinut şi pe următorul mandat, şi colegii au spus că nu ar fi deloc corect faţă de domnul Badea ca, după ce a fost asigurat de partid că după acel sfârşit de mandat va fi susţinut în continuare, acum să nu mai fie susţinut', spunea atunci Dragnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel