Au început experimentele cu laserul de la Măgurele
Centrul Internaţional de Cercetare Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) a demarat experimentele pentru studiul interacţiunii pulsurilor laser de mare putere cu materia. La eveniment a participat şi Dragoş Mihael Ciuparu, Secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Primul experiment desfăşurat este rezultatul planificărilor şi cercetărilor realizate de către echipa Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) în ultimii patru ani împreună cu echipa profesorului Gérard Mourou (laureat al premiului Nobel pentru fizică în anul 2018) de la École Polytechnique - International Center for Zetta-Exawatt Science and Technology (IZEST) din Franţa.
Care este obiectivul experimentului
Obiectivul experimentului îl reprezintă studierea efectelor optice neliniare în materiale solide cu scopul de a scurta durata pulsurilor laser pentru cercetări de fizică nucleară şi aplicaţii conexe. În acest sens, a fost folosit un braţ al celui mai puternic sistem laser din lume. Experimentul a demonstrat performanţa atinsă de echipa de operare a ELI-NP şi a furnizorului sistemului laser de mare putere, Thales, de a livra pulsuri laser la cerere pentru utilizatorii centrului de cercetare de la Măgurele.
Reprezentând cea mai avansată infrastructură în domeniul laserelor de mare putere şi a fasciculelor gamma, cu parametri unici, ELI-NP este un proiect implementat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei/INCDFIN - HH, institut aflat în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News