ATP: Turneele de tenis pe iarbă înainte de Wimbledon, fără ruși și belaruși
Turneele de tenis din Marea Britanie din perioada premergătoare turneului de la Wimbledon se vor desfășura conform programului și vor oferi toate punctele de clasament, în ciuda interdicției impuse jucătorilor ruși și belaruși, a anunțat luni ATP, organismul de conducere a tenisului masculin.
Consiliul de administrație al ATP a declarat că nu a luat încă o decizie cu privire la Wimbledon, după ce Grand Slamul pe iarbă a devenit luna trecută primul turneu de tenis care a interzis concurenții din cele două țări.
Jucătorii au fost interziși de organizatori și de guvernul britanic în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Turneele de pregătire sunt organizate de Lawn Tennis Association (LTA), care a declarat că susține organizatorii de la Wimbledon, All England Lawn Tennis Club (AELTC), în interzicerea jucătorilor ruși și belaruși la evenimentele sale.
„În urma unei consultări extinse cu Consiliul Jucătorilor și Consiliul Turneelor, Consiliul ATP a confirmat astăzi că evenimentele din acest sezon din circuitul ATP de la Queen's și Eastbourne se vor desfășura în mod normal, oferind toate punctele din clasamentul ATP", a precizat ATP.
"Decizia LTA de a interzice sportivii ruși și bieloruși este însă contrară regulilor ATP și subminează capacitatea jucătorilor de orice naționalitate de a participa la turnee pe baza meritelor și fără discriminare - un principiu fundamental al circuitului ATP.
Sancțiunile legate de încălcarea de către LTA a regulilor ATP vor fi acum evaluate separat în cadrul guvernanței ATP. Răspunsul ATP la decizia de la Wimbledon rămâne în curs de analiză, urmând a fi comunicate mai multe informații în timp util."
Interdicția nu va permite unor jucători precum numărul doi mondial din Rusia, Daniil Medvedev, să participe la niciun eveniment pe teritoriul britanic.
Wimbledon este programat între 27 iunie și 10 iulie.
Luna trecută, atât ATP, cât și WTA au denunțat decizia AELTC și LTA ca fiind „discriminatorie". Steve Simon, șeful circuitului feminin, a avertizat asupra unor „reacții puternice" și a spus că ar putea fi impuse „amenzi și sancțiuni pentru turnee".
Interdicția fusese, de asemenea, criticată de jucători de top, precum Rafa Nadal, care a catalogat-o drept „nedreaptă", în timp ce numărul unu mondial, Novak Djokovic, a declarat că nu susține această decizie.
Președintele AELTC, Ian Hewitt, a apărat interdicția, spunând că a fost „cea mai responsabilă decizie posibilă în aceste circumstanțe", potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News