Data publicării:

Ați primit mesajul ”Suspendat temporar” pe Whatsapp? Atenție! Poate fi suspendat permanent

Autor: DCNews Team | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
telefon
telefon

Dacă primiți pe WhatsApp mesajul ”Suspendat temporar”, aflați, în rândurile de mai jos, care este motivul.

Dacă ați primit în aplicație un mesaj care vă informează că contul dumneavoastră este ”Suspendat temporar", acest lucru poate însemna că, în loc de aplicația WhatsApp oficială, probabil folosiți o versiune de WhatsApp care nu este admisă. Dacă nu treceți la aplicația oficială după suspendarea temporară, contul poate fi suspendat permanent.

Aplicațiile care nu sunt admise, cum ar fi WhatsApp Plus, GB WhatsApp, sau cele care pretind că vă transferă conversațiile din WhatsApp de pe un telefon pe altul, sunt versiuni de WhatsApp modificate. Aceste aplicații neoficiale sunt create de către terți și  încalcă Condițiile de utilizare. WhatsApp nu admite astfel de aplicații terțe, deoarece nu le poate verifica practicile de securitate.

Cum puteți trece la aplicația WhatsApp oficială

Este posibil să trebuiască să faceți backup la istoricul conversațiilor înainte să treceți la aplicația WhatsApp oficială. Puteți să vă dați seama dacă este nevoie să vă transferați istoricul conversațiilor în funcție de numele aplicației pe care o folosiți. Identificați numele aplicației atingând Mai multe opțiuni > Setări > Ajutor > Detalii aplicație. Urmați pașii de mai jos în funcție de numele aplicației, WhatsApp Plus sau GB WhatsApp.

Dacă folosiți o altă aplicație decât WhatsApp Plus sau GB WhatsApp, vă recomandăm să vă salvați istoricul conversațiilor înainte de a descărca aplicația WhatsApp oficială.

GB WhatsApp

Vă recomandăm să urmați pașii de mai jos pentru a vă salva și transfera istoricul conversațiilor. Dacă nu urmați acești pași, este posibil să vă pierdeți istoricul conversațiilor. Vă rugăm să rețineți că nu putem garanta faptul că transferul istoricului conversațiilor se va finaliza cu succes, deoarece WhatsApp nu este compatibil cu aplicațiile neoficiale.

Așteptați până vă expiră suspendarea temporară. Durata suspendării va fi indicată de un cronometru.


În GB WhatsApp, atingeți Mai multe opțiuni > Conversații > Backup conversații.


Accesați Setările telefonului > atingeți Stocare > Fișiere.


Găsiți fișierul GB WhatsApp și atingeți-l lung pentru a-l selecta.


În colțul din dreapta sus, atingeți Mai multe > Redenumiți și redenumiți fișierul ”WhatsApp".


Accesați Magazinul Play și descărcați aplicația WhatsApp oficială. 

În WhatsApp, verificați-vă numărul de telefon.


Pe ecranul care vă anunță că s-a găsit un backup, atingeți Restaurați > Următ.

WhatsApp ar trebui să se încarce, cu tot cu conversațiile dvs. existente.


WhatsApp Plus

 

Dacă v-ați salvat anterior istoricul conversațiilor, acesta ar trebui să fie transferat automat în aplicația WhatsApp oficială. 

Accesați Magazinul Play și descărcați aplicația WhatsApp. 


Verificați-vă numărul de telefon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel