Data publicării:

Atenţionare pentru şoferi. Drumuri naţionale închise

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
drumuri inchise
drumuri inchise

Mai multe tronsoane de drumuri naţionale sunt închise ca urmare a aluviunilor ce au pătruns pe carosabil. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că  se menţin în continuare cu circulaţia oprită sau îngreunată, din cauza afectării suprafeţei carosabile ca urmare a aluviunilor, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

Drumuri naţionale cu circulaţia oprită:

- DN 11B, în zona localităţii Cătruşa (terasament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri), în judeţul Covasna;

- DN 2H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava), în judeţul Suceava;

- DN 2L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat), în judeţul Vrancea.

Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată:

- DN 12B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri), în judeţul Bacău;

- DN 15B, în localităţile Petru Vodă şi Stânca (afectat terasament pe distanţă de câte 30 metri), în judeţul Neamţ.

Drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată:

- DN 17A, în localitatea Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, pe podul de peste râul Moldoviţa, sunt instituite restricţii de viteză (30 km/h) şi de tonaj (maxim 7,5 tone), iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

De asemenea, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov - Întorsura Buzăului este oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel