Data publicării:
Atenționare de la ANPC pentru TURIȘTI. Dacă operatorii fac ASTA, sunt BUNI DE PLATĂ
Reprezentanții ANPC trag un semnal de alarmă cu privire la măsurile de distanțare socială.
Antreprenorii care operează pe plajele de pe litoralul românesc nu sunt vinovaţi de încălcarea de către clienţi a măsurilor de distanţare socială, atunci când i-au informat cu claritate pe aceştia cu privire la respectarea măsurilor legale, susţine directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, scrie Agerpres.
"Când se termină grija (firmelor - n. r.) faţă de povestea asta cu aglomeraţia în zona de plajă? Se termină în momentul în care informarea dumneavoastră, a operatorului economic către consumator, este la loc vizibil, este completă, corectă şi precisă, le spuneţi care e distanţa socială pe care trebuie să o păstreze şi toate celelalte. În condiţiile în care există şi consumatori care nu respectă acest lucru, în acel moment nu mai cade în sarcina dumneavoastră şi nu mai e vina dumneavoastră dacă nu se respectă distanţa socială, dacă se trag mai multe şezlonguri în acelaşi spaţiu. Noi am găsit situaţiile acestea pe plajele de pe litoralul românesc şi niciodată nu a fost sancţionat operatorul economic. De fiecare dată, în primă instanţă comisarii s-au adresat consumatorilor, atrăgându-li-se atenţia asupra distanţei sociale", a afirmat, marţi, directorul general al ANPC, într-o discuţie cu antreprenorii, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.
Operatorii economici nu vor fi sancționați de ANPC
La rândul său, preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, a subliniat că instituţia pe care o conduce nu va sancţiona firmele din domeniul HoReCa atunci când este evident că aceia care încalcă legislaţia de combatere a pandemiei sunt clienţii.
"Există discernământ al autorităţilor în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor referitor la vinovăţie. Este clar că nu vom sancţiona operatorul economic dacă este evident că vinovat (de încălcarea legilor de distanţare fizică - n. r.) este consumatorul", a precizat Cozminschi.
Când și cum se aplică sancțiunile
Cu privire la solicitarea oamenilor de afaceri liberali de a fi aplicată mai des Legea prevenţiei în cadrul controalelor ANPC, preşedintele instituţiei a subliniat că sancţiunile se vor aplica întotdeauna în cazurile în care neregulile constatate nu intră sub legislaţia privind prevenţia.
"Legea prevenţiei încearcă să reglementeze nişte instrumente care încearcă să prevină aplicarea unor sancţiuni, iar această lege face trimitere la acele contravenţii care pot face obiectul prevenirii. Trebuie să fim foarte clar înţeleşi: nu orice contravenţie, nu orice încălcare a legii implică şi măsura prevenirii. Fără discuţie, acolo unde lucrurile nu intră sub această lege a prevenirii se va aplica sancţiune. Din perspectiva Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, în primul rând şi datorită contextului generat de această pandemie, suntem conştienţi că toţi agenţii economici au probleme din acest punct de vedere. Aceasta a fost şi ideea în care am încercat să aplicăm cât mai des Legea prevenţiei. În completarea Legii 270/2017, există hotărârea Guvernului nr. 33 din 2018, unde sunt prevăzute foarte clar acele contravenţii şi cazuri în care se poate aplica Legea prevenţiei", a menţionat Eduardt Cozminschi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News