Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Atenție, șoferi! Se închide Pasajul Unirii din Capitală. Zilnic, pe aici treceau 60.000 de autoturisme

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pasajul Unirii se închide/ foto Google Maps
Pasajul Unirii se închide/ foto Google Maps

Se închide Pasajul Unirii din Capitală, pe perioada verii. 

Alegeri prezidentiale 2024

Pasajul Unirii din Capitală se închide duminică pentru lucrări de consolidare, iar traficul în zonă este restricționat, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.

”În vederea executării unor lucrări de consolidare și creștere a siguranței, începând cu data de 19 iunie a.c., până la începutul lunii septembrie, se vor institui restricții de circulație care implică închiderea Pasajului Unirii”, a anunțat joi Brigada Rutieră.

Astfel, traficul rutier în zonă a fost reconfigurat, iar șoferii pot să tranziteze Piața Unirii doar pe deasupra pasajului.

Rute alternative

Zona este monitorizată de către polițiști, în vederea asigurării unui trafic rutier fluent.

Polițiștii propun următoarele rute alternative:

- Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Mărășești - Bd Mircea Vodă - Bd. Corneliu Coposu - Bd. I.C. Brătianu;

- Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Mărășești - Bd Mircea Vodă - Bd. Hristov Botev - Bd. Carol I - Piața Universității;

- Calea Victoriei - Spl. Independenței - Piața Unirii - Bd. Dimitrie Cantemir;

- Str. Buzești - Str. Berzei - Str. Vasile Pârvan - Splaiul Independenței -Bd. Libertății.

Brigada Rutieră recomandă șoferilor să circule cu prudenţă, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele, indicațiile și dispozițiile poliţiştilor rutieri, notează Mediafax. 

Daniel Băluță a făcut anunțul acum o lună

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat, de la sfârșitul lunii mai că vor intra intra în consolidare Planșeul Unirii și Pasajul de la Piața Unirii.

”O eventuală surpare a acestui pasaj - și vorbesc cu toată responsabilitatea- presupune probleme deosebit de grave la metrou, inundarea galeriilor metroului. Magazinul Unirea și toate locuințele de lângă acesta ar putea fi afectate. Un astfel de incident ar duce la o reală catastrofă pentru orașul nostru și pentru pierderea de vieți omenești. De aceea, lucrarea aceasta este extrem de importantă pentru noi toți. Zilnic, doar prin pasajul rutier, trec aproximativ 60.000 de autovehicule, tocmai pentru că discutăm despre un nod extrem de important al orașului nostru.” Pentru Planșeul Unirii, urmează studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și intervenția, ce va fi una fie de consolidare, fie de înlocuire, în funcție de cum vor decide specialiștii în domeniu. Cu privire la Pasajul rutier de la Piața Unirii, premierul Daniel Băluță anunța că până în 20 iunie va fi contractată lucrarea de punere în siguranță a pasajului. Zis și făcut! Măsurile sunt menite să rezolve și alte probleme care până acum nu au fost rezolvate, precum sistemul de ventilație care nu a existat niciodată în acest pasaj, fapt resimțit mai ales la orele de vârf când șoferii rămân în pasaj, din cauza aglomerației. De asemenea, va fi redus riscul de inundație în pasaj și va fi și iluminat corespunzător. ”Din punct de vedere practic, estimăm că vom opri circulația în jurul datei de 20 iunie, astfel încât pe parcursul verii, până la începerea școlii, să putem realiza integral acest măsuri de punere în siguranță” a anunțat Daniel Băluță, în conferința de astăzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel