Data publicării:

Atenție la VSR! Simptomele pot fi asemănătoare cu cele ale unei răceli, dar în unele cazuri, acestea se pot agrava foarte tare

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie de la Rene Asmussen: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/maternitate-a-fi-mama-mama-copil-325690/
Fotografie de la Rene Asmussen: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/maternitate-a-fi-mama-mama-copil-325690/

Asociația de Neonatologie din Romania, Societatea Română de Pediatrie, Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS, cu susținerea AstraZeneca inițiază campania educațională despre prevenirea infecțiilor cu Virus Sincițial Respirator (VSR) în rândul copiilor din grupele vulnerabile, denumită “desprevsr.ro”. 

Astfel publicul larg poate avea acces la informații bine structurate despre cum se manifestă acest virus, care ar fi factorii de risc când este necesar să fie contactat medicul, dar și care sunt măsurile de prevenție. (link extern: www.desprevsr.ro

Virusul Sincițial Respirator este responsabil pentru peste 60% din infecțiile tractului respirator la copii

În contextul campaniei de conștientizare, vă oferim o serie de informații relevante despre VSR: 



Aproape fiecare copil va fi infectat până la vârsta de 2 ani cu VSR


63% din infecțiile acute ale tractului respirator la sugari sunt determinate VSR


Este cea mai frecventă cauză de bronșiolită și pneumonie la sugari


Este una dintre principalele cauze de spitalizare pentru sugari în primul lor an de viață


Anual, acest virus este responsabil pentru 33 de milioane de cazuri de infectii ale tractului respirator, la nivel global, și 59.600 de decese la copii sub vârsta de 5 ani (27.300 de decese la sugari mai mici de 6 luni).

Contrar acestor statistici alarmante, cazurile în România ramân subestimate și neraportate.  Datele raportate nu reflecta realitatea și există o nevoie de sistem de supraveghere a sezonului VSR.

Virusul Sincițial Respirator (VSR) este un virus întâlnit frecvent, în special în sezonul rece (toamnă-iarnă) și este responsabil de infecții ale tractului respirator.

”Un copil trece, în medie, prin 8-10 infecții respiratorii în an. Să reținem faptul că marea majoritate a infecțiilor sunt virale. Dintre acestea, cele mai frecvent întâlnite virusuri sunt: virusul sincițial respirator, care este cauza a peste 60-70% din infecțiile copilului mic sub cinci ani, urmat apoi de rinovirusuri, virusurile gripale și paragripale, pe care le întâlnim în mod obișnuit în sezonul rece. Virusul VSR este extrem de întâlnit din septembrie-octombrie și până în aprilie-mai. Este o perioadă destul de îndelungată comparativ cu virusul gripal, care începe un pic mai târziu și dispare destul de repede la începutul primăverii” spune dr Irina Costache, medic primar pediatru.

La debut simptomele infecției (link extern: https://desprevsr.ro/ce-este-VSR#simptomele-infectiei) cu VSR pot fi asemănătoare cu cele ale unei răceli, dar în unele cazuri acestea se pot agrava, cei mai vulnerabili fiind sugarii și în general copiii mai mici de doi ani. 

”VSR este cauza unor infecții care pot fi banale la copilul cu un status imun adecvat, dar care pot fi foarte complicate la copilul care are vârsta de sub doi ani sau care are boli cronice, pulmonare, cardiace sau un anumit grad de deficit imun” explică dr Irina Costache, medic primar pediatru.

Prematuritatea se asociază cu risc crescut de infecții severe determinate de VSR

VSR se transmite extrem de ușor, ”prin contactul direct sau apropiat cu secrețiile care conțin particule virale, practic, transmiterea directă este mult mai importantă decât cea aeriană. Este foarte important de precizat că acest virus stă pe piele cam 30 de minute,  iar pe suprafețele meselor, jucăriilor, pe clanțele ușilor până la 12 ore. Incubația durează cam 3-6 zile, iar eliminarea virusului, la copii, durează cam 3-8 zile, dar discutăm și de 3 săptămâni dacă vorbim de un copil imunocompromis” spune dr Iuliana Picioreanu, medic primar medicina de familie.

O atenționare specială ar fi în cazul prematurilor, care pot fi sever afecțați de VSR, potrivit Corinei Croitoru, președintele Asociației Române pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS, care îi îndeamnă pe părinții de prematuri să respecte anumite ”măsuri de igienă, precum, igiena mâinilor, curățarea mediului, a încăperilor și aerisirea frecventă, curățarea jucăriilor cu care copilul întră în contact, evitarea vizitelor cu prieteni, cunoscuți pe perioada sezonului, mai ales, noiembrie-martie, evitarea contactului cu persoane cu infecții respiratorii, evitarea plimbărilor în spații publice aglomerate”. Iar ca și protecție suplimentară pentru copiii născuți prematur, Corina Croitoru menționează că ar fi și ”alăptarea exclusivă și cea pe termen lung, dar și ca bebelușul să nu fie expus fumului de țigară”. 

Există metode de tratament suportiv pentru infecția cu VSR

În prezent, nu este disponibil niciun vaccin pentru prevenirea VSR, dar există tratamente supportive pe care un medic le poate recomanda în cazul în care copilul este la risc (link extern: https://desprevsr.ro/copilul-meu-este-la-risc ) pentru infecții severe determinate de VSR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel