ATENȚIE: Alimente de evitat. Sanda Crețoiu: ”Am cercetat subiectul”. Iată ce a descoperit
Biologul molecular dr. Sanda Crețoiu a vorbit, în emisiunea „Academia de Sănătate”, despre importanța nutriției în timpul mai multor boli.
„Există o tendință mondială care ne arată că, în foarte multe clinici din Statele Unite în special, se recomandă pacientului oncologic o terapie bazată predominant pe plante. Oricum, 80% din dieta noastră ar trebui să fie bazată doar pe plante, atât în sindromul metabolic, în diabetul zaharat, cât și în alte afecțiuni cardiovasculare, dar acest lucru este foarte benefic pentru pacientul oncologic”, a spus dr. Crețoiu.
„De asemenea, backgroundul meu de biolog molecular m-a făcut să cercetez foarte mult acest subiect și se arată că celulele canceroase proliferează mai puțin sau uneori intră chiar în apoptoză dacă le lipsesc anumiți aminoacizi, cum ar fi metionina și cisteina. Ori, acești aminoacizi se găsesc predominant în produsele animale, în carnea roșie în special, în carne în general și în ou. Deci, ar fi de evitat aceste alimente la pacientul oncologic”, a continuat biologul.
Academia de Sănătate emisiune:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News