Atentat terorist Copnehaga. Prima imagine cu autorul şi momentul atacului
Autorităţile din Copenhagaau decretat stare de alertă după două atacuri armate comise sâmbătă, soldate cu doi morţi şi patru răniţi. Poliţia daneză a dat publicităţii o fotografie cu suspectul principal în primul atentat terorist, iar BBC a obţinut o înregistrare audio cu momentul atacului.
Primul atac a avut loc într-o cafenea din centrul capitalei daneze imediat după ce ambasadorul Franţei, prezent la eveniment, îşi încheiase discursul despre libertatea de expresie şi Islam.
O persoană înarmată, cel mai probabil cu o armă automată, a început să tragă spre local. Geamurile cafenelei au fost ciuruite de gloanţe. Martorii povestesc că au auzit cel puţin 30 de focuri de armă.
Potrivit ziarului danez, ţinta probabilă a atacului a fost controversatul caricaturistul suedez Lars Vilks, unul dintre participanţii la eveniment la care era prezent şi ambasadorul Franţei Francois Zimeray.
Potrivit site-ului TheLocal.dk, poliţia daneză a confirmat că o persoană a murit în urma atacului, iar cei doi presupuşi atacatori se află în continuare în libertate.
În al doilea atac, o persoană a fost împuşcată în cap la o sinagogă din centrul capitalei daneze. Doi poliţişti au fost răniţi, relatează Sky News şi AFP.
Poliţia a dat publicităţii o fotografie cu presupusul autor al atentatului de la centrul cultural Krudttonden, în care acesta poartă o cagulă de culoare roşu închis şi o geacă de fâş neagră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News