Atentat la Lyon: Suspectul recunoaşte că a depus jurământ de credinţă faţă de Statul Islamic
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Algerianul de 24 de ani suspectat că a detonat vinerea trecută un colet-capcană la Lyon a recunoscut în faţa anchetatorilor francezi că a jurat credinţă grupării Statul Islamic, relatează AFP şi Reuters joi citând surse judiciare. 

Poliţia l-a arestat luni pe principalul suspect, un student algerian la informatică în vârstă de 24 de ani, şi alte trei persoane în cadrul anchetei. Mohamed Hichem M. a recunoscut miercuri că a confecţionat coletul-capcană a cărui explozie s-a soldat cu 13 răniţi uşor în centrul oraşului Lyon.

'A recunoscut că a confecţionat coletul-capcană şi l-a plasat vineri după-amiază nu departe de gara Lyon-Perrache, în faţa unei brutării', a declarat o sursă apropiată de investigaţie, potrivit Reuters.

Arestul provizoriu al său şi al fratelui său a continuat joi la sediul serviciilor antiteroriste franceze, în timp ce măsura a fost ridicată în cazul părinţilor săi la începutul după-amiezii, 'în absenţa unor elemente incriminatoare în acest stadiu', a anunţat parchetul din Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel