UPDATE 1
Un fotograf al agenţiei France Presse, Shah Marai, a fost ucis luni în dublul atentat sinucigaş ce a lovit capitala afgană Kabul, a anunţat biroul AFP la faţa locului. O primă explozie a avut loc luni dimineaţă într-o zonă din apropierea sediului serviciilor de informaţii afgane (NDS). Shah Marai, fotograf şef al biroului AFP din Kabul, se afla la faţa locului şi a fost ucis de o a doua explozie la scurt timp după aceea. Şeful serviciului foto AFP din Kabul, Shah Marai, a fost ucis în al doilea atentat comis de un kamikaze ce mergea pe jos şi s-a aruncat în aer în mijlocul reporterilor.
Ministerul Sănătăţii afgan a anunţat că cel puţin 21 de persoane au fost ucise, inclusiv un fotograf AFP şi alţi trei reporteri, şi 27 rănite în dublul atentat sinucigaş comis luni dimineaţă la Kabul. 'Acest bilanţ ar putea evolua în continuare', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Wahid Majroh la canalul Tolonews.
Ştire iniţială
O explozie la Kabul s-a soldat cu cel puţin şapte morţi luni dimineaţa, la o oră de vârf; un purtător de cuvânt al ministerului afgan de interne a declarat agenţiei France Presse că toate victimele sunt din rândul civililor şi că a fost un atentat sinucigaş comis de un motociclist.
Deflagraţia a avut loc în zona Shashdarak, în apropierea clădirilor serviciului de informaţii afgan NDS. La scurt timp după primul atac, mai mulţi martori au semnalat agenţiei Reuters încă o explozie, ale cărei consecinţe sunt încă neprecizate.
Talibanii din Afganistan au anunţat săptămâna trecută că încep ofensiva, ca în fiecare primăvară. Pe 22 martie, o explozie la un centru de înregistrare a alegătorilor din vestul capitalei afgane s-a soldat cu 60 de morţi.
Oficialităţile din domeniul securităţii au avertizat asupra riscului unor atacuri la Kabul şi în alte regiuni din Afganistan, înaintea alegerilor parlamentare programate în octombrie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol