"O puternică explozie" s-a produs la prima oră a dimineţii în zona Hazarganji atunci când un număr important de persoane se aflau în piaţă pentru cumpărături, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Quetta.
În zona unde a avut loc atacul trăiesc numeroşi membri ai minorităţii şiite hazara, însă, până acum, poliţia nu a confirmat încă dacă atentatul a fost îndreptat împotriva acestora.
Cei 15 răniţi au fost transportaţi la spitalele din apropiere.
Quetta, capitala provinciei Balucistan, este una din localităţile cele mai conflictuale din Pakistan, aici fiind prezente grupări armate separatiste, facţiuni talibane şi grupări jihadiste.
În iulie anul trecut, 149 de oameni au murit într-un atentat în această provincie la un miting de campanie din cadrul alegerilor generale, în cel mai grav atac din istoria ţării.
Violenţa teroristă s-a diminuat considerabil în Pakistan de când armata a lansat o operaţiune în zonele tribale din nord-vest, în iunie 2014, care a fost extinsă apoi în restul ţării.
În respectiva acţiune, au fost ucişi 3.500 de presupuşi terorişti, potrivit datelor armatei care nu au putut fi verificate din surse independente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva