Data actualizării:
Data publicării:

Atac terorist Charlie Hebdo. Mesajul cancelarului Angela Merkel: Acest act abominabil...

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis un mesaj după atacul terorist asupra sediului revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, în cadrul căruia susține că acest act abominabil este și "un atac asupra libertății presei". 

"Acest act abominabil nu este doar un atac asupra vieții francezilor și a securității lor. Este și un atac asupra libertății presei și a libertății de exprimare, elemente fundamentale pentru orice democrație. Acest atac nu poate fi justificat", a declarat Angela Merkel.

Doi bărbați mascați și înarmați cu o armă Kalasnikov și un lansator de rachete au pătruns, miercuri, în sediul publicației franceze de satiră Charlie Hebdo, strigând "Allah Akbar" și "Profetul a fost răzbunat". Atacatorii au deschis focul asupra jurnaliștilor, după care, înainte de a fugi cu o mașină furată, s-au angajat într-un schimb de focuri cu polițiști care patrulau în zonă. 

Potrivit unui bilanț provizoriu, 12 persoane au decedat - doi polițiști și 10 jurnaliști, inclusiv editorul-șef al ziarului Charlie Hebdo, caricaturistul Charb -, alte câteva persoane fiind rănite, dintre care patru în stare gravă.

Victor Ponta: Am vorbit cu Iohannis şi cu Maior. România nu va spori nivelul de alertă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel