Data publicării:

Atac pizza Buzău. Suspecții, sub control judiciar

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
atac
atac

Patru dintre persoanele suspectate în cazul atacului de la o pizzerie din Buzău se află sub control judiciar. Acestea au interdicţia de a părăsi judeţul. De asemenea, a fost reţinut un alt suspect în acest caz.

Şase oameni au provocat, luni, distrugeri la o pizzerie din Buzău, având macete, topoare şi bastoane, cu care l-au rănit pe patronul localului, căruia i-ar fi cerut taxă de protecţie o mie de euro.

Suspecţii au fugit apoi cu două maşini pe care poliţiştii le-au găsit abandonate în oraş.

Vizavi de acest subiect, Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău, a transmis: "Așa ceva este de netolerat!!! Autoritățile trebuie să reacționeze rapid, să îi prindă și să îi aducă în fața legii pe cei care au făcut asta. Iar dacă există astfel de grupări care se cred stat în stat și au impresia că își pot face propriile reguli, trebuie să dispară urgent din Buzău.

Siguranța cetățeanului și ordinea publică sunt lucruri de bază de la care nu trebuie să ne dăm niciun milimetru înapoi!", a fost mesajul lui Marcel Ciolacu.

Atacatorii au intrat cu macete și au spart geamurile, iar patronul a fost tăiat pe mâini, informează TVR 1.

Ora la care s-a produs acest atac mafiot a fost o oră de vârf, oră la care pizzeria își desfășura în mod normal activitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel