Data actualizării:
Data publicării:

Atac cu drone asupra unor instalații din Arabia Saudită

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două staţii de pompare au fost vizate de un atac cu drone marţi, lângă capitala saudită Riad, ceea ce a forţat gigantul petrolier Aramco să-şi suspende operaţiunile la un oleoduct important, a anunţat ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, informează AFP.

Înainte de aceasta, postul de televiziune Al-Massirah, aflat sub controlul rebelilor în Yemenul vecin, a informat în legătură cu o 'operaţiune militară majoră' împotriva unor ţinte saudite, cu 'utilizarea a şapte drone' împotriva unor 'instalaţii vitale' saudite.

Într-o declaraţie difuzată de agenţia oficială saudită SPA, Falih a anunţat că două staţii de pompare au fost vizate marţi de 'drone armate', ceea ce a provocat un 'incendiu' şi 'pagube minore' la una dintre staţii, înainte ca incendiul să poată fi stăpânit. Compania Aramco 'a luat măsuri temporare şi a întrerupt provizoriu operaţiunile la oleoductul' Est-Vest care leagă Provincia orientală, o regiune saudită bogată în petrol, de Marea Roşie, a declarat el, condamnând acest 'atac terorist'.

Arabia Saudită intervine militar din 2015 în conflictul din Yemen, pentru a susţine guvernul în faţa rebelilor houthi, susţinuţi politic de Iran.

Duminică, 'acte de sabotaj' misterioase au fost comise împotriva a patru nave din Golf, dintre care două petroliere saudite, potrivit autorităţilor Emiratelor Arabe Unite, ţară aliată a Riadului.

Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită sunt aliaţi apropiaţi ai SUA, care nu au încetat să-şi înăsprească tonul împotriva Teheranului, fie că este vorba de dosarul nuclear sau de 'acţiunile destabilizatoare' ale Teheranului în Orientul Mijlociu.

Vezi și: Incidente în Marea Oman. Prețul petrolului este în creștere

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel