ATAC ARMAT, Italia. Ministru: EVIDENTĂ URĂ RASIALĂ
Un incident armat a avut loc în Macerata, centrul Italiei.
Șase persoane au fost rănite în urma atacului. Toate cele șase persoane sunt afgane. Ministrul italian de Interne, Marco Minniti, afirmă că atacul poartă amprenta unei ”evidente uri rasiale”.
Raidul armat, atribuit unui tânăr italian arestat de poliţie, este marcat de o cultură a ”extremismului de dreapta, cu referinţe clare la fascism şi la nazism”, a adăugat ministrul, deplângând că singura legătură între victime este ”culoarea pielii lor”.
Un bărbat a fost reţinut după ce a deschis focul asupra trecătorilor în oraşul Macerata, din centrul Italiei, rănind mai mulţi migranţi africani în ceea ce pare a fi fost un atac rasist, au relatat anterior dpa şi Reuters.
Incidentul armat a avut loc cu doar câteva zile după ce cadavrul dezmembrat al unei italience de 18 ani a fost descoperit îndesat în două valize în apropiere de Macerata. Un migrant nigerian în vârstă de 29 de ani a fost arestat pentru moartea tinerei.
Presa locală a relatat că cel puţin şase migranţi, între care şi o femeie, au fost împuşcaţi de un bărbat care conducea prin oraşul Macerata, situat la circa 200 km est de Roma.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News