Data publicării:
Atac armat în faţa unei biserici din Alabama, SUA: Doi morţi şi un rănit
Un atac armat comis joi în faţa unei biserici din Vestavia Hills în Alabama (sudul Statelor Unite) a făcut doi morţi şi un rănit, a anunţat poliţia oraşului, adăugând că un suspect a fost plasat în arest, transmite vineri France Presse.
'Trei persoane de la biserica episcopală Sfântul Ştefan au fost atinse de gloanţe', a declarat poliţia din Vestavia Hills pe pagina sa de Facebook. Poliţia precizează de asemenea că un suspect este în prezent în arest şi că nu există 'nicio ameninţare suplimentară' pentru oraş.
Incidentul a avut loc în faţa bisericii la scurt timp după ora 18.00 (23.00 GMT), în timp ce era organizat un 'potluck', masă comunitară unde fiecare aduce câte un fel de mâncare, potrivit site-ului bisericii Sfântului Ştefan. Poliţia a precizat că atacatorul a intrat singur în biserică şi a început să tragă.
Spirală a violenţei în SUA cu arme de foc
Trei persoane au fost atinse: două au murit şi o alta a fost rănită. Statele Unite trec printr-o spirală a violenţei cu arme de foc, marcată în special de masacrul dintr-o şcoală primară în Uvalde (Texas) la 24 mai, ce a făcut 21 de morţi, dintre care 19 copii.
De la începutul anului, peste 20.000 de persoane au murit din cauza armelor de foc în Statele Unite, potrivit site-ului Gun Violence Archive, care încorporează sinuciderile în datele sale.
Citește și - SUA, aproape să retragă armele persoanelor considerate periculoase. Acord între senatori asupra unui cadru legislativ
Douăzeci de senatori americani, republicani şi democraţi, au anunţat duminica trecută un acord asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc, în contextul recentelor masacre care au şocat Statele Unite, relatează AFP şi Reuters.
'Planul nostru salvează vieţi, protejând totodată drepturile constituţionale ale americanilor care respectă legea', a precizat într-un comunicat grupul de senatori, condus de democratul Chris Murphy şi republicanul John Cornyn.
Măsurile prevăzute, ce necesită o majoritate calificată pentru a fi aprobate în Senat, cuprind între altele încurajarea statelor să retragă armele persoanelor considerate periculoase, cerinţa verificării mai riguroase a cumpărătorilor de arme sub 21 de ani, precum şi întărirea securităţii în şcoli şi programe finanţate la nivel federal consacrate sănătăţii mintale.
Reacția lui Biden
Preşedintele Joe Biden nu a întârziat să salute aceste 'progrese insuficiente, dar importante', apreciind că, dacă va fi adoptat, va fi actul legislativ 'cel mai important privind controlul armelor votat în ultimele decenii în Congres'.
Prezenţa a 10 senatori republicani între semnatarii comunicatului sugerează că proiectul are şanse reale să fie votat de Senat, dacă va fi aprobat de toţi cei 50 de senatori democraţi. Pentru ca un astfel de proiect de lege să treacă se cere o majoritate calificată de 60 de voturi senatoriale.
Citește și - Cazul din Texas. Un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori
În dezbaterea care a precedat votul, democraţii au subliniat că aleşii americani trebuie să ia măsuri în faţa recentului val de masacre produse cu arme de foc, cum a fost cel din 24 mai de la o şcoală elementară din Uvalde, Texas, unde un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori.
Liderul majorităţii, Steny Hoyer, a asigurat miercuri că, în pofida discuţiilor "fragile" dintre senatorii democraţi şi cei republicani, Camera reprezentanţilor va propune chiar joi un nou proiect de lege privind regimul armelor.
"Acest for nu trebuie să aştepte şi nu va mai aştepta să acţioneze", a insistat Hoyer, care a apreciat totodată că există "semne promiţătoare" din Senat privind posibilitatea unui acord bipartizan.
Un sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac a arătat miercuri că 74% dintre adulţii americani susţin majorarea vârstei de la care pot fi cumpărate arme la 21 de ani şi 83% sunt în favoarea unor măsuri ca procedurile "red flag".Citește continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News