În timp ce majoritatea stelelor au o dinamică atmosferică prin care adună gazele superfierbinți în două coloane care sunt proiectate în spațiu de la poli, unele stele au o atmosferă în care se manifestă vânturi sferice de particule. Acest studiu a fost realizat de-a lungul a peste 18 ani și a surprins, pentru prima oară, o stea pe cale de evoluție de la o atmosferă cu vânturi sferice de particule puternic ionizate, către o atmosferă a cărei dinamică se concentrează sub forma coloanelor de particule superfierbinți expulzate de la cei doi poli, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Teorie Big Bang, sub semnul întrebării. Universul, fără început?
"Sunt de părere că aceste stele sunt mai tinere și că, în viitor, vor ajunge să aibă, la rândul lor, vânturi' concentrate la poli, a explicat coordonatorul acestui studiu, Carrasco-González, de la Centrul pentru Radioastronomie și Astrofizică din Mexic.
În cadrul acestui studiu a fost observată steaua tânără și masivă W75N(B)-VLA2 de-a lungul a 18 ani, iar un al doilea studiu a examinat această stea în cursul anului 2014.
"Cu ajutorul acestor studii am reușit să obținem o legătură între cele două stadii, cel de vânt sferic și cel de vânt colimat", a susținut Carrasco-González.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video