Astrologul Daniela Simulescu, despre planetele care influenţează dezinformarea: Provoacă dispariţia logicii
Daniela Simulescu, astrologul DC NEWS şi redactor şef Astrosens, a explicat cum este influenţată dezinformarea de planete.
"Mercur va intra mâine în semnul Peștilor, unde va sta până pe 27 martie.
Când planeta comunicării tranzitează semnul disoluției, haosului, imaginației și se mai întâlnește cu Jupiter(care o amplifică) și Neptun(care o bagă în ceață), ne vom lovi de multă dezinformare, panică (dorită de cele mai multe ori) și percepții greșite. Lui Mercur în Pești îi plac triggerele emoționale până într-acolo încât să provoace dispariția logicii.
Vor fi multe informații contradictorii, și de-o parte și de cealaltă(mai ales în situația tensionată din Ucraina). Dar orice subiect important al momentului poate fi supus acestui tranzit.
Da, urmează o perioadă bună pentru compasiune și empatie, dar și câteva zile în care să ne speriem din orice. Atâta timp cât nu reacționăm și nu luăm lucrurile personal, mai există o șansă.
Există riscul să ne păcălim ușor/inflamăm și chiar să credem cu toată ființa în unele informații manipulatoare/minciuni", a scris Daniela Simulescu pe Facebook.
Elena Cristian, după cozile de la benzinării: Mai că îmi vine să cred asta cu fake news. Dar întoarsă puţin...
Elena Cristian, redactor şef DC BUSINESS, a reacţionat pe tema cozilor la benzinării. Aceasta spune că e tentată să creadă varianta ştirilor false, dar "întoarsă puţin".
"La toate benzinăriile pe lângă care am trecut în drum spre casă erau cozi. Destul de lungi. Oamenii spun că se tem de creşterea galopantă a prețurilor, aducând drept argument ultimele zile. De cealaltă parte, benzinarii aruncă, pe surse, povestea cu fake news… deși evoluția prețurilor se vede cu ochiul liber.
O declarație oficială din partea companiilor de profil referitoare la prețuri și stocuri întârzie să apară. Şi de ce să apară când vânzările merg strună, iar încasările doboară record după record…
Mai că-mi vine să cred asta cu fake news, dar întoarsă puțin", a scris Elena Cristian pe Facebook.
Ce spune Virgil Popescu, ministrul Energiei
Ministrul Energiei a oferit asigurări în privința creșterilor de prețuri la carburant. Acesta a afirmat că grupul OMV ar avea probleme de aprovizionare, de unde și creșterea de prețuri de la pompă. La această problemă, s-a adăugat panica provocată de o benzinărie din Beiuș, Bihor, care a afișat un preț al benzinei de 11 lei, de unde și așa zisa veste a scumpirilor.
”Este complet fals. Am discutat cu cei doi mari producători din România, cu OMV Petrol și Rompetrol. Nu se pune problema de așa ceva. Întâmplător observ că un lanț de benzinării, și trebuie să spun (numele - n.r.) a scumpit în această seară prețul la benzină și motorină, l-a dus peste nouă lei. Întâmplător, acest lanț de benzinării din țara vecină are probleme cu aprovizionarea datorită plafonării prețului la benzină și motorină în Ungaria. La cei doi mari producători care sunt în România nici nu se pune problema de scumpire la un asemenea nivel al benzinei și motorinei”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o intervenție la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News