Data actualizării:
Data publicării:

AȘTEPTAȚI-VĂ la ce-i mai rău luni, 15 iunie, în București. Cetățeni, pregătiți-vă!

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Luni, 15 iunie 2020, va fi o zi de coșmar.

Să mergi astăzi din punctul A în punctul B va fi groaznic din mai multe motive. În primul rând, elevii dau luni, 15 iunie 2020, prima probă la Evaluarea Națională 2020. Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2 - 27 iunie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

De asemenea, tot luni, 15 iunie, se deschid magazinele din mall-uri. Deși patronii unora au anunțat că vor protesta, alții au transmis că așteaptă clienții. Unii retaileri vor fi două zile în grevă generală, urmate de alte forme de protest, până vor ajunge la o înțelegere cu proprietarii centrelor comerciale. Proprietarii de magazine cer să le fie anulate chiriile pe perioada cât mall-urile au fost închise în pandemie, spunea Cosmin Savu-Cristescu, secretar executiv al Organizației Patronale a Retailerilor din România (RORETAIL).

Și ploile vor transforma Bucureștiul într-o imensă parcare. Meteorologii anunţă că vremea se răcoreşte uşor şi va continua să fie instabilă, cu ploi în majoritatea regiunilor ţării. În Bucureşti, până marți, ora 10.00, vremea va fi instabilă, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.

De asemenea, examenele auto teoretice pentru permisul auto au fost reluate. Acest fapt a produs cozi uriaşe acolo unde au loc probele teoretice. 

Așa că mare grijă la trafic! Conduceți cu prudență!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel