Data publicării:

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, tratative cu Ionuţ Negoiţă

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
foto: adpd.ro
foto: adpd.ro

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo este în tratative avansate cu Ionuţ Negoiţă pentru preluarea clubului din Ștefan cel Mare.

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, un ONG al suporterilor "alb-roşii", se află în tratative avansate cu proprietarul clubului, Ionuţ Negoiţă, pentru preluarea a 92% din acţiuni, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Răzvan Oprea, unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei.

"Negocierile sunt extrem de avansate. Dacă oamenii vor marşa la acest proiect este iminentă semnarea unui contract cu domnul Negoiţă. Dânsul a ţinut toate promisiunile pe care le-a făcut până acum. Pachetul pe care îl vizăm este de 92%. Domnul Negoiţă ori nu mai poate, ori nu mai vrea, una din două şi dacă nu mai poate nu putem să-l condamnăm, pentru că nu o să îşi falimenteze familia dacă nu mai poate. A spus că într-o lună s-ar cam termina potenţa de a mai susţine pe Dinamo. Efortul nu este doar de a prelua aceste acţiuni. Nu trebuie să facem un efort financiar doar pentru a cumpăra Dinamo şi atât. Dacă ne asumăm această idee, socios înseamnă partener", a declarat Oprea.

Avantajele Asociației

Miercuri a fost lansat şi site-ul adpd.ro, prin intermediul căruia suporterii dinamovişti sunt chemaţi să contribuie la strângerea sumei necesare pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni şi pentru susţinerea financiară a echipei.

"Avantajele lui Dinamo să aibă această asociaţie ca principal acţionar este aportul pasiv de venituri din partea membrilor cotizanţi, adică noi avem o cotizaţie de 400 de lei pe an. În cazul în care am avea destui cotizanţi ar fi o intrare masivă în club în fiecare an. Avem avantajul că această asociaţie poate primi ceea ce niciodată o societate sau un SRL nu poate, şi anume 20% din impozitul pe profit în limita a 5 la mie din cifra de afaceri a oricărei companii, indiferent că este vorba despre un contract de sponsorizare sau contracte cu companii cu cifre de afaceri uriaşe care pot veni alături de Dinamo. Deci formele sunt donaţie, sponsorizare, cotizaţie şi chiar şi acel 2%, fiind vorba de un ONG. Toţi aceşti bani vor merge în fiecare an în bugetul clubului. Dacă vom reuşi să luăm pachetul majoritar de acţiuni, şi am avut foarte multe discuţii cu companii foarte mari în ultimii doi ani, putem să cedăm o parte din acţiuni unor societăţi care au interesul să îşi promoveze afacerea dar şi să câştige oarece bani", a spus Oprea.

Model - Bayern Munchen

"Am ales ca model Bayern Munchen, unde 75% din acţiunile clubului sunt deţinute de aceşti socios. Eu sunt convins că dacă acest proiect se va implementa, în 20 de ani Dinamo va fi poate unul dintre cele mai importante cluburi prin Europa. Noi nu excludem pe nimeni, acest proiect se adresează tuturor celor care ţin cu Dinamo şi conform unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică, 1.600.000 de oameni s-au declarat dinamovişti. Dacă 10% ar participa la acest proiect, am avea 160.000 de oameni implicaţi. Am înţeles că dacă merge la Bayern Munchen, la Benfica sau pentru toate cluburile din Elveţia, din Suedia sau din Turcia, de ce nu ar merge şi aici", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel