Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Asociația MozaiQ, solicitare către senatori

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Parlament
Parlament

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) solicită senatorilor României să respingă proiectul legislativ privind modificarea articolului 48 din Constituție, definiția familiei.

”Considerăm că în acest moment procesul legislativ de adoptare a acestei legi constituționale a fost viciat și, mai mult, considerăm că întreg demersul este profund imoral și cu efecte directe asupra stării democrației din România.

În primul rând vrem să subliniem decizia 431/2017 a Curții Constituționale a României care spune că modificarea regulamentului Senatului, adoptată prin hotărârea 37/2017, este neconstituțională. Această modificare privește ordinea adoptării legilor constituționale. În acest sens, s-a încălcat principiul bicameralismului perfect, anume "procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei este una distinctă, cu un regim juridic propriu, diferit de cel ce caracterizează bicameralismul diferenţiat aplicat în privinţa legilor organice şi ordinare" (p. 13). Această modificare a regulamentului Senatului a dus la transmiterea inițiativei cetățenești de modificare a articolului 48 din Constituție de la Senat, unde fusese depusă de inițiatori, spre Camera Deputaților, care a și adoptat-o pe 9 mai 2017.

În al doilea rând menționăm că inițiativa de modificare a articolului 48 din Constituție este imorală și cu efecte pe termen lung asupra stării democrației din România. Un posibil referendum de modificare a Constituției ne interesează pe toți cetățenii, nu doar pe inițiatorii demersului și prin urmare senatorii trebuie să înțeleagă implicațiile mai largi ale acestei inițiative. În acest sens considerăm că e importantă o contextualizare”, se arată într-un comunicat de presă al MozaiQ.

Împărțirea cetățenilor în unii de rang I și alții de rang II

Inițiativa cetățenească de modificare a articolului 48 din Constituție are ca obiect împărțirea cetățenilor în unii de rang I și alții de rang II. În acest sens, de aproape trei ani asistăm la degradarea discursului public cu privire la comunitatea LGBT din România. Inițiatorii demersului de modificare a Constituției au alimentat continuu acest discurs de ură, cu scopul de a marginaliza și demoniza persoanele LGBT. Aceste lucruri vin pe fondul unei situații deloc favorabile în România a minorităților sexuale și de gen. România a fost una dintre ultimele țări din Europa care a dezincriminat homosexualitatea în anul 2001, ceea ce a dus la consolidarea unei situații de homofobie extinsă la nivelul întregii societăți. Mai mult, de-a lungul ultimilor 17 ani de la dezincriminare, politicienii nu s-au aplecat asupra problemelor comunității LGBT, ca rezultat nicio legislație de rezolvare a acestor probleme nu a fost adoptată.

Inițiativa cetățenească de modificare a Constituției are a face și cu rolul Bisericii Ortodoxe Române și a societății civile de factură religioasă în viața cetății. Într-un stat laic a permite unor grupuri religioase să schimbe actul fundamental al țării poate crea un precedent foarte periculos, cu efecte de durată. Inițiatorii demersului de modificare a Constituției au făcut deja cunoscute intențiile lor viitoare privind chestiuni ce țin de interzicerea avortului, limitarea vaccinărilor, interzicerea pornografiei sau obligativitatea cosilierii înainte de divorț. În plus, trebuie subliniate și legăturile vizibile între inițiatorii modificării Constituției cu grupuri de extremă dreapta și fundamentaliști religioși din România, SUA sau Rusia, mai arată sursa citată.

Referendumurile, folosite ca unelte?

"Politicienii folosesc adeseori referendumurile ca unelte pentru a ridica pe agenda publică teme care le-ar putea aduce avantaje electorale. Prin mesaje populiste, politicienii și alți factori de interes ne propun soluții simple la probleme complexe, ceea ce duce la divizarea societății. Solicităm senatorilor României să fie responsabili și să respingă inițiativa cetățenească de modificare a Constituției" spune Robert Rațiu, președinte MozaiQ.

O democrație funcțională înseamnă mai mult decât un vot. O democrație se bazează pe un set de principii fundamentale: alegeri libere și corecte, partide politice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, și domnia legii prin instituții funcționale. Referendumurile reprezintă, de multe ori, scurtături pentru întrebări sociale dificile și pot duce la erodarea mai largă a democrației. O democrație este o sumă complexă de instituții, procese, relaționări, reguli și cutume. De aceea considerăm că este absolut necesar ca inițiativa cetățenească de modificare a Constituției să fie respinsă, pentru a garanta traseul european al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel