
"Asistentele medicale s-au săturat", a rezumat Pat Cullen, secretarul general al sindicatului Royal College of Nurses (RCN). "Destul cu salariile mici (...), destul că nu putem acorda pacienţilor îngrijirile de care au nevoie", a adăugat ea.
Personalul votase pe 9 noiembrie în favoarea acestei greve fără precedent în istoria RCN, înfiinţat în urmă cu 106 ani. Acest sindicat a anunţat vineri două zile de acţiune, pe 15 şi 20 decembrie, după "respingerea negocierilor de către guvern".
Potrivit estimărilor, salariul real al asistentelor medicale a scăzut cu 20% din 2010, în special din cauza crizei actuale a costului vieţii, inflaţia depăşind 11%. Salariul anual al unei asistente debutante este de 27.000 de lire sterline brut (31.400 de euro).
Dar pentru ministrul Sănătăţii, Steve Barclay, "acesta este o perioadă dificilă pentru toată lumea", iar guvernul nu poate răspunde cerinţelor "inaccesibile" ale RCN care "reprezintă o creştere salarială cu 19,2%".
Un spital din patru a înfiinţat bănci de alimente pentru a sprijini personalul, potrivit NHS Providers, care reprezintă grupuri de spitale din Anglia.
Această grevă intervine într-un moment în care sistemul public de sănătate (NHS), subfinanţat de ani de zile, este cufundat într-o criză gravă. Guvernul a anunţat o creştere a bugetului NHS de 3,3 miliarde de lire sterline anul viitor şi anul următor.
Potrivit RCN, în Anglia, 47.000 de posturi de asistent medical sunt neocupate. Anul trecut, 25.000 de asistente sau moaşe care lucrau în sectorul public au plecat. "Salariile mici contribuie la deficitul de personal în Regatul Unit, ceea ce afectează siguranţa pacienţilor", a acuzat sindicatul.
Peste şapte milioane de persoane aşteaptă să primească tratament în spitalele engleze, un nivel record.
Dar mişcarea socială nu loveşte doar sectorul sănătăţii. Mulţi alţi angajaţi din sectorul public şi privat, de la avocaţi la personalul de la sol din aeroporturi, au intrat şi ei în grevă anul acesta, mai scrie AFP.
Citește și:
Salarii și pensii mai mari: Peste 70.000 de angajați universitari vor intra în grevă în Marea Britanie
Peste 70.000 de angajați, inclusiv lectori, bibliotecari și cercetători, urmează să participe la prima dintre cele trei zile de grevă pentru salarii, condiții de muncă și pensii, fiind așteptate pichete în 150 de universități, relatează The Guardian.
Sindicatul Universității și Colegiilor (UCU) spune că greva, care va avea loc și vineri și miercuri săptămâna viitoare, va bloca sectorul învățământului superior britanic.
”Personalul este epuizat, dar ripostează și vor bloca întregul sector”, a spus secretarul general al UCU, Jo Grady, care a avertizat cu privire la ”acțiuni și mai mari” în noul an, dacă nu există o ofertă îmbunătățită de la angajatorii.
”Procectorii sunt de vină. Conducerea lor nefericită a dus la cel mai mare vot pentru grevă întâlnit vreodată în sectorul nostru. Studenții sunt alături de personal pentru că știu că acest lucru nu poate continua”, a spus Jo Grady.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu