Data publicării:
Asigurarea obligatorie a locuințelor, ultimele modificări. Simona Dobrică, după schimbarea legii: Acesta a fost motivul principal
S-au făcut progrese remarcabile în ceea ce privește gradul de acoperire pe zona asigurărilor de locuințe, spune Simona Dobrică.
În cadrul dezbaterii cu tema ”CE (CINE) ÎI CONVINGE PE ROMÂNI SĂ NU-ȘI ASIGURE LOCUINȚELE”, eveniment organizat de trustul DC Media Group, a luat cuvântul și Simona Dobrică, șef Serviciu Direcția Reglementare Sectorul Asigurări-Reasigurări ASF.
"Mesajul pentru care noi dorim să-l transmitem oamenilor este acela de a se asigura, acela de a fi conștienți că sunt supuși unor riscuri. România este unul dintre statele membre expuse la acest tip de riscuri de dezastre naturale, și în principal la cele trei riscuri acoperite prin contractul PAD care nu au fost identificate în mod aleatoriu. Înainte de prima apariție a legii în 2008, acestea au fost identificate într-un studiu integrat al managementului riscului de dezastre, care a fost elaborat de unul dintre liderii mondiali în consultanță referitoare la dezastrele naturale.
S-a vorbit mai devreme și de riscurile climatice și, într-adevăr, vedem o înrăutățire a acestor tipuri de evenimente care, iată, apar și la noi în țară. Am spus-o și cu altă ocazie că suntem încă "tineri". Și m-am referit la faptul că de-abia din 2008 încoace am început ușor să cercetăm și să studiem din ce în ce mai intens partea aceasta legată de dezastre naturale. De-abia atunci a fost pentru prima dată când a fost introdusă obligația proprietarilor de locuințe de a se asigura împotriva celor trei riscuri acoperite în contractul PAD. Dar suntem "tineri" și în ceea ce privește educația financiară.
De-abia după 15 ani legea a fost amendată semnificativ. În 2023 au fost aduse modificări importante asupra acestei legi. Era o legislație învechită. Ulterior publicării legii în Monitorul Oficial, noi am intervenit și asupra legislației secundare, era, la fel, o legislație greoaie, depășită chiar. Din 5 acte secundare am făcut un singur act normativ care să vorbească despre asigurările de locuințe. Deci, în aplicarea legii, avem în acest moment o singură normă de aplicare.
Cred că una din soluțiile la probleme identificate astăzi de către toată lumea stă totuși în mâna distribuitorilor, în mâna celor care stau față-n față cu clientul și care ar trebui să-i prezinte produsul, să identifice cerințele, nevoile pe care acesta le are... Una din modificări se referea la posibilitatea emiterii acestui contract în coasigurare cu asiguratori, împreună cu asigurarea facultativă. Desigur, ne-am gândit ca un singur produs să răspundă cel mai bine acestor cerințe și nevoi.
De la 11 noiembrie 2023, ziua în care a fost publicată legea, și până astăzi, la zi, totuși gradul de cuprindere a crescut cu 17-18%, deși ele se traduc undeva la 4, 5 puncte procentuale (am avut gradul de acoperire 20,51% în 11 noiembrie și am ajuns la aproape 24%). Deci ceva-ceva s-a văzut în practică. Asta înseamnă că impactul legislației se vede până la urmă și în gradul de acoperire, pentru că, practic, acesta a fost motivul principal pentru care ne-am dorit și am susținut modificarea acestei legi" a precizat Simona Dobrică.
Context:
Așa cum amintea și Simona Dobrică, s-au adus modificări și completări importante la Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor prin ceea ce a intrat în vigoare anul trecut drept Legea nr. 115/2023.
Prin urmare, la articolul 2, partea introductivă şi literele b), d) şi e) s-au modificat astfel:
"În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile utilizate în prezenta lege au semnificaţiile prevăzute în Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, în Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele semnificaţii:
b) dezastru natural - formă de manifestare a riscurilor de cutremur de pământ, alunecare de teren şi inundaţii ca fenomene naturale, care generează prejudicii materiale;
d) contract PAD - contract de asigurare a locuinţei împotriva dezastrelor naturale, în temeiul căruia asigurătorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială, în condiţiile şi în limitele stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia;
e) Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, denumit în continuare PAID - societate de asigurare şi/sau de reasigurare, constituită cu scopul de a gestiona asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale;".
De asemenea, la articolul 2, după litera h) au fost introduse două noi litere, literele i) şi j), cu următorul cuprins:
i) reînnoire - emiterea unui nou contract de asigurare pentru aceleaşi riscuri asigurate, conform legislaţiei în vigoare, cu aceleaşi date de identificare ale asiguratului şi ale locuinţei asigurate la un moment anterior expirării perioadei de valabilitate, pentru care perioada de valabilitate are continuitate;
j) coasigurare - operaţiunea prin care PAID împreună cu cel puţin un alt asigurător subscrie riscurile de cutremur de pământ, alunecare de teren şi inundaţii ca fenomene naturale; PAID răspunde faţă de asigurat în limitele obligaţiilor sale, stabilite prin prezenta lege şi reglementările emise în aplicarea acesteia.
La articolul 5, alineatele (1) - (3) s-au modiicat, având acum următorul cuprins:
"Art. 5. -
(1) Pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este:
a) 100.000 lei, pentru fiecare locuinţă de tip A;
b) 50.000 lei, pentru fiecare locuinţă de tip B.
(2) Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate prevăzute la alin. (1), denumite în continuare prime obligatorii, sunt următoarele:
a) 130 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. a);
b) 50 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. b).
(3) Suma asigurată obligatoriu şi prima obligatorie aferentă pot fi modificate prin reglementări emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.; în acest caz, pentru contractele multianuale, suma asigurată obligatoriu şi prima de asigurare aferentă se reactualizează la data aniversării anuale."
Toate modificările la lege pot fi consultate AICI.
Conferința integrală, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News