Crudu şi Blochina: Suntem cele mai şmechere!
Vesele, efervescente şi mereu puse pe şotii, Daniela Crudu şi Vica Blochina au acceptat provocarea şi vor face echipă în cadrul celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1
Vica şi Daniela recunosc faptul că au decis să plece, tocmai pentru că vor fi împreună tot timpul: „Pe mine Daniela m-a convins. Dacă nu era ea, îmi era frică să merg. Nici nu ştiu în ce ma bag şi nici nu pot să îmi imaginez ce o să se întâmple acolo!”, a mărturisit Vica, în vreme ce Daniela este foarte sigură pe ea: „Mie mi-e frică doar de avion. Dar frică! Adică fac atac de panică, nu e simplu deloc! În rest nu mi-e teamă de nimic, suntem cele mai şmechere!”, a declarat Daniela.
Obişnuite să călătorească în unele dintre cele mai luxoase resorturi din lume, Vica şi Daniela vor avea parte de experienţa vieţii lor, fiind nevoite să se deplaseze pe distanţe de sute de kilometri şi să îşi caute cazare având la dispoziţie doar un dolar pe zi. În vreme ce Vica îşi face tot felul de probleme: „Mi-e foarte frică, mă gândesc unde o să facem baie, unde o să mergem la toaletă, mă gândesc la tot. Acum, pe ultima sută de metri, din cauza faptului că se apropie plecarea am făcut şi o alergie pe corp, tot din cauza fricii!”, după cum chiar ea mărturiseşte, Daniela nu are nicio grijă: „Uită-te la noi cum arătăm, cum să nu ne primească localnicii la ei acasă?”, a glumit Daniela. Ba chiar cele două şi-au făcut şi o strategie pentru a-şi asigura mesele: „O să mâncăm banane, o să bem lapte de cocos, de foame nu vom muri!”.
Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitățile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News