Asasinatul de la Arad. Ciocan, paralelă cu un caz similar în Ucraina
Comisarul șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al FSDPR, a venit cu noi precizări despre cazul de la Arad, unde afaceristul Ioan Crișan a murit pe data de 29 mai, în urma unei explozii a mașinii în care tocmai se urcase.
'Reconfirm faptul că șeful Poliției, chestorul Benone Matei, nu face acte acte de urmărire penală și nu face parte din Poliția judiciară, dar coordonează toată această anchetă care a făcut pași, precum media a relatat. Vreau să readuc în atenție două aspecte: în Ucraina, pentru un caz similar, au fost necesari 4 ani de investigații până la finalizarea anchetei. S-au făcut 4000 de audieri, 44000 de interceptări ale comunicațiilor și 8 milioane de analize și 'n' numere de telefon rezultate din investigații.', a spus Ciocan.
'În România constatăm următoarele: 1. Dincolo de aceste coincidențe, o dată cu schimbarea șefilor poliției apar diferite evenimente, care suscită interesul opiniei publice și se cer imperativ două chestiuni, uitându-se că noi venim după 30 de ani în care s-a făcut ceea ce vedem cu toții, cu excepția unor șefi de poliție. 2. Se cere rezolvare imediată, neținându-se cont nici măcar de faptul că, în această situație, nu poliția mai are sarcina de a identifica autorul, ci Parchetul. Poliția coordonează ancheta în subordinea Parchetului General, adică sarcina e acum la procurorii care iau date de la SRI, Poliție, Institutul de Medicină Legală și de la celelalte structuri etc. În timp ce la noi, șeful Poliției este la fața locului să se asigure că se respectă întru totul ce spune procurorul, în alte părți, precum Ucraina, lucrurile sunt tranșante. Acolo Poliția are niște măsuri mai puțin democratice. Ei bine, cu toate acestea și lor le-a fost necesar 4 ani.', a declarat Ciocan. (Vezi cazul aici - uciderea cu bombă a cunoscutului jurnalist Pavel Sheremet)
'Folosesc, din nou, acest prilej pentru a transmite un mesaj tuturor celor care nu au răbdare și își doresc ca autorul să fie găsit chiar și înaintea de a comite fapta, nu mă refer la simpli oameni sau din rândul media: Le reconfirm faptul că FSDPR va fi în continuare alături de șeful Poliției și de ministrul de Interne. Oricât ar încerca, această criză mediatică nu poate fi pusă în sarcina celor doi demnitari. Lucrurile sunt în conformitate cu legea românească, fiecare pe palierul său de competențe.', a conchis Christian Ciocan, pentru DC News.
VEZI ȘI Mașina afaceristului Ioan Crișan, adusă la București pentru expertiză - FOTO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News