Angel, fiul cântărețului Karym, s-a comportat cât se poate de natural iar faptul că artistul a apărut alături de el i-a dat acestuia mai multă încredere. Natural și dezinvolt acest mic "kinderboy" asa cum este el poreclit datorită asemănării cu personajul de pe faimoasa ciocolată pentru copii, și-a deschis recent și un cont de TikTok aflat la modă printre copii, cu care sper să impresioneze toate domnișoarele de vârsta lui.
Clar, Angel este la vârsta la care majoritatea copiilor care vor să pătrundă în showbiz ar trebui să se facă remarcați și nu pierde deloc timpul. Am aflat că pasiunea lui este modelingul, face de zor exerciții acasă și încă de pe acum are grijă ca "pătrățelele" să fie perfecte atunci când va putea să le expună. Sportul nu îi este străin, acesta fiind posesorul centurii portocalii la karate, abilități pe care din câte știm nu ezită să și le exerseze chiar pe tatăl său.
Karym declară că îl susține în tot ce va dori să facă pe viitor, însă îl va și păzi de iluzia celebrității dacă va fi cazul și va fi acolo să-i dea sfaturi pentru a nu păși strâmb.
"Este important să știe că traim într-o lume în care totul e fake... poze, muzică, apariții, etc. Știe cum gândesc și tot timpul îi reamintesc că mai presus de toate sunt onoarea și demnitatea. Nu are rost să se pună să facă tot felul de tâmpenii cum fac unii asa ziși artiști, influenceri, care își bat joc de ei înșiși pentru câteva vizualizări în plus. Știe și exemple concrete pe care și el le dezaprobă făcându-i cringe. Să ai aproape 30 de ani și să te comporți atât de infantil pe contul de Youtube pentru vizualizări... e înjositor! Acolo nu mai există selfrespect. E exemplul perfect pe care am putut să i-l dau, cum se ajunge din actor netalentat, la cântăreț netalentat, youtuber fără quality content (doar creator de nimicuri) și în final măscărici", ne-a declarat Karym.
Karym își crește singur băiatul
Cântărețul este un părinte extrem de mândru de fiul lui. Puțini știu că artistul e tată singur, ocupat înainte de orice cu educația băiatului său, Angel, în vârstă de 11 ani. "Noi suntem, vorba aia, prieteni, suntem foarte apropiați. Dar știu că iubirea mamei lui nu i-o poate dărui nimeni altcineva, nici măcar eu", spune Karym.
Karym s-a făcut remarcat la începutul anului 2017, când a lansat „Anonim", alături de Mellina. La finalul anului, Karym a lansat alături de Celia piesa „La două capete". Acum un an artistul a lansat "Râu de lacrimi", o piesa despre iubire și suferință. Pentru 2020, artistul pregătește mai multe surprize și piese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic