Data publicării:
Aryna Sabalenka, liderul mondial, învinsă în sferturile de finală WTA 1.000 de la Beijing
Aryna Sabalenka a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Beijing.
Aryna Sabalenka, liderul mondial al tenisului feminin, a fost eliminată vineri de kazaha Elena Rîbakina (locul 5 WTA), în două seturi, 7-5, 6-2, în sferturile de finală ale turneului de WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.127.389 de dolari.
Sabalenka, principala favorită, s-a înclinat la capătul unui meci de o oră şi 36 de minute, în care adversara sa a arătat un tenis de înalt nivel, comentează presa internaţională.
Rîbakina o va întâlni în semifinale pe rusoaica Liudmila Samsonova (locul 22 WTA), învingătoare în sferturi în faţa letonei Jelena Ostapenko (17 WTA) în două seturi, 6-3, 6-2.
În cealaltă semifinală, jucătoarea americană Coco Gauff (locul 3 WTA) se va confrunta cu poloneza Iga Swiatek (locul 2 WTA). În sferturi, Gauff, campioana din acest an de la US Open, a trecut uşor, 6-2, 6-4, de grecoaica Maria Sakkari (locul 6 WTA).
Swiatek a avut o misiune mult mai grea în faţa franţuzoaicei Caroline Garcia (locul 10 WTA), de care a dispus cu 6-7 (8), 7-6 (5), 6-1.
Turneul Campioanelor, fără campioana en-titre
În urma eliminării de la Beijing, Caroline Garcia a ratat orice şansă de a fi prezentă la Turneul Campioanelor, competiţie pe care a câştigat-o anul trecut.
Pentru calificarea în Turneul Campioanelor, care se va desfășura în perioada 29 octombrie - 5 noiembrie, contează rezultatele obținute în acest sezon.
Astfel, cele opt jucătoare calificate, potrivit clasamentului live sunt: Aryna Sabalenka, Iga Swiatek, Coco Gauff, Elena Rîbakina, Jessica Pegula, Marketa Vondrousova, Ons Jabeur și Karolina Muchova.
Citește și: Iga Swiatek, borne importante în tenisul feminin. Una dintre ele a fost atinsă doar de Serena Williams
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News