Virgil Andronescu este un poet din Brăila care trăiește o adevărată dramă.
Artistul este umilit periodic de autorități și obligat să demonstreze în fața unei comisii că nu i-au crescut organele pe care nu le-a avut niciodată.
Poetul Virgil Andronescu a făcut totul public într-o postare pe rețelele de socializare, iar comentariul său a reușit să impresioneze mii de oameni.
Mai exact, artistul se confruntă cu probleme de sănătate încă de la naștere, dar asta nu împiedică autoritățile să-l umilească. În plus, pe lângă dovezile inexistente pe care trebuie să le prezinte comisiei, acesta primește și o pensie de invaliditate penibilă, care abia îi permite să se întrețină.
Au făcut studii de caz pe el
"Eu am probleme de dinainte de nașterea prematură și am ajuns la 48 de ani să am anus contra naturii, iliac stâng cu pungă de colostomă. De 20 de ani, până acum trei ani, am supraviețuit cu indemnizația de 200 și ceva de lei, iar de trei ani am pensie de invaliditate.
De la 8 luni la 11 ani aproape permanent am stat în spitalul Grigore Alexandrescu, am multe operații, două come de la ocluzii intestinale, toată viața am fost în subocluzie intestinală, medicul a scris atunci un Studiu de caz și un alt medic de la Oradea a scris un altul când mi-a făcut anusul ilic stâng", a dezvăluit Virgil Andronescu, potrivit spynews.ro
"Statul român își bate joc, societatea, care a luat-o razna, ne marginalizează"
Poetul din Brăila spune că, deși problemele sale de sănătate nu au tratament, a fost chemat de curând din nou în fața comisiei, pentru a demonstra că nu i-au crescut organele interne, pentru a putea primi indemnizație în continuare.
Și, pentru ca bătaia de joc să continue, medicii i-au dat viză doar pentru trei ani.
"Mi-a dat iar pe trei ani, pentru că în dosar nu scrie că-i definitiv. Sunt multe, extrem de multe de spus, dar nu interesează pe nimeni. La câte am văzut la viața mea prin spitale... Statul român își bate joc, societatea, care a luat-o razna, ne marginalizează. Nu știu de ce se miră lumea, e greu de înțeles dar ușor gândindu-mă că oamenii nu știu și nici nu le doresc să știe cum este să fii "handicapat" - eu zic cu dizabilități grave - și de nerezolvat până câte zile voi avea...", a mai adăugat poetul Virgil Andronescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"