Arthur Sulzberger, preşedinte general al New York Times, a murit
Arthur Sulzberger, fostul director şi preşedinte general al New York Times, unul dintre dintre cele mai prestigioase ziare americane, a murit, sâmbătă, la vârsta de 86 de ani.
Times a anunţat că Arthur Sulzberger a decedat la domiciliul său din Southampton, în statul New York (nord-vest), în urma unei lungi suferinţe din cauza unei boli.
Arthur Ochs Sulzberger a condus cotidianul timp de 34 de ani ca director al publicaţiei şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.
El a preluat funcţia de redactor-şef al publicaţiei în 1963, în momentul în care cotidianul, influent şi respectat, se afla într-o situaţie financiară precară.
El a renunţat progresiv la conducere în anii '90, abandonând postul de redactor-şef şi director al publicaţiei în favoarea fiului său Arthur Ochs Sulzberger Jr în 1992, iar ulterior pe cel de preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie al grupului în 1997.
Publicaţia a anunţat la 14 august numirea fostului patron BBC Mark Thompson în funcţia de preşedinte-director general.
Sub administraţia lui Arthur Sulzberger, cotidianul a devenit naţional, fiind distribuit din California şi până pe Coasta de Est şi aflându-se în centrul unui imperiu diversificat care include ziare, reviste, posturi de televiziune şi de radio, dar şi site-uri Internet.
În opinia lui Arthur Sulzberger, scrie Times în ediţia de sâmbătă într-un lung articol despre fostul său patron, este necesar ca o întreprindere de presă să poată să câştige bani pentru a-şi păstra o "voce puternică şi independentă".
Această independenţă s-a evidenţiat în mod special în 1971, când el a hotărât să publice documente clasate secret al apărării despre Vietnam, cunoscute su numele de "Pentagon Papers", după numele Departamentului american al Apărării.
Administraţia Nixon a solicitat oprirea publicării. Times a refuzat şi a câştigat în justiţie, la Curtea Supremă, o hotărâre care a marcat istoria libertăţii presei în Statele Unite.
La mijlocul anilor '70, el a împărţit ziarul în secţiuni specializate pentru Sport, Casă, Sfârşit de săptămână, etc., o iniţiativă dispreţuită de către unii, care apreciau că acest lucru pune la îndoială credibilitatea unui ziar serios. Succesul a fost imediat, iar noutatea introdusă a fost copiată la scară largă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News