Data publicării:
Armata ucraineană: 'Mai multe' unități sunt încercuite la Debalțevo
Armata ucraineană a recunoscut marți pentru prima dată că mai multe dintre unitățile sale militare sunt încercuite în orașul strategic Debalțevo, unde sunt în curs lupte cu rebelii proruși.
'Luptele violente continuă. Mai multe dintre unitățile noastre au fost încercuite', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt militar, Anatoli Stelmah, în contextul în care separatiștii au declarat că au ocupat aproape în întregime acest nod feroviar strategic din estul Ucrainei.
'Mai mulți soldați au fost luați prizonieri', a adăugat el. La rândul său, Ministerul Apărării a recunoscut că militarii brigăzii 101 și cei ai regimentului 8 au fost capturați de rebeli după ce au epuizat stocul de muniție în lupte, fără a preciza totuși nici numărul prizonierilor, nici data la care au fost capturați.
Un purtător de cuvânt militar ucrainean a precizat că soldații brigăzii 101 au fost luați prizonieri luni, dar că nu dispune de informații despre militarii din regimentul 8.
Separatiștii revendică controlul a 80% din orașul Debalțevo, în timp ce Kievul dă asigurări că numai 'o parte' din oraș nu se află sub controlul său. 'În următoarele zile, poate chiar astăzi, Debalțevo va fi curățat' de către separatiști, afirmă responsabilul militar rebel Vladimir Kononov.
În timp ce accesul în oraș este blocat de lupte, jurnaliștii AFP au fost martorii unor lupte violente în apropiere de Ciurnuhin, un sat aflat la 4 km de Debalțevo. 'Luptele din ultimele zile pentru a cuceri Ciurnuhin și a avansa spre Debalțevo au fost foarte sângeroase, inclusiv pentru noi', a declarat un comandant separatist din regiune, în timp ce Kievul a anunțat că cel puțin zece militari au murit de la începutul armistițiului.
Ucraina a acuzat marți Rusia și rebelii proruși că distrug procesul de pace din estul Ucrainei prin ofensiva de la Debalțevo, în condițiile în care de trei zile a intrat în vigoare un armistițiu relativ respectat pe restul liniei frontului, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News