Armata israeliană a anunţat că a efectuat duminică un tir cu rachetă asupra domiciliul liderului biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza, Yahya Sinwar, fără a preciza dacă acesta se afla sau nu în locuinţă, relatează AFP şi dpa, scrie Agerpres.
Armata "a atacat domiciliul lui Yahya Sinwar şi al fratelui său, un militant terorist", a postat armata pe Twitter, unde a publicat şi o înregistrare cu o casă pulverizată într-un nor de praf.
TIR aerian. Martorii au confirmat
Martori din apropiere au confirmat pentru AFP că domiciliul lui Sinouar din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, a fost vizat de un tir aerian.
În martie, el a fost reales în fruntea biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza.
Încarcerat timp de peste 20 de ani de Israel şi eliberat în urma unui schimb de prizonieri, Yahya Sinwar a fost ales în această funcţie în februarie 2017.
Altă locuință vizată
Anterior, armata israeliană a anunţat că a vizat locuinţa lui Khalil al-Hayya, adjunctul şefului biroului politic al Hamas.
Armata israeliană a lovit circa 150 de ţinte în cursul nopţii, potrivit informaţiilor publicate duminică de Jerusalem Post, relatează dpa.
Hamas şi armata israeliană sunt angajate de luni în tiruri cu rachete dinspre şi către enclava palestiniană.
Manifestaţii pro-palestiniene în mai multe oraşe din America și Canada
Mii de protestatari din Statele Unite au ieşit sâmbătă în stradă pentru a manifesta în sprijinul palestinienilor în ciocnirile aflate în curs cu Israelul, în aceeaşi zi în care preşedintele Joe Biden a discutat telefonic cu ambele părţi implicate în violenţele care au escaladat în ultima săptămână, transmite duminică AFP, scrie Agerpres.
Mai multe mii de persoane au manifestat sâmbătă la Montreal în semn de solidaritate cu populaţia palestiniană pentru a cere "eliberarea Palestinei" şi pentru a denunţa "crimele de război" comise de Israelul în Gaza, transmite AFP.
"Ierusalimul aparţine palestinienilor" se putea citi pe un banner la un miting organizat într-o piaţă din centrul oraşului, în timp ce protestatarii scandau "Palestina liberă" sau "Israel terorist".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”