ARMATA face angajări. Câte posturi a anunțat MApN
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Soldați Afganistan
Soldați Afganistan
Armata Română angajează 2020 de soldați și gradați profesionist. MApN a anunțat că înscrierile au început și se vor încheia pe 25 noiembrie.

Cei care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist nu susţin concurs de admitere sub forma unor examene scrise (de cunoştinţe), însă sunt ierarhizaţi pe baza puctajului obţinut de fiecare în parte, în funcţie de performanţele înregistrate la probele de selecţie, de nivelul studiilor absolvite şi de rezultatele obţinute, precum şi de opţiunile proprii.

Primul candidat clasat este şi cel repartizat în funcţia pentru care a optat. Candidaţii repartizaţi vor urma un program de pregătire timp de maximum 5 luni, într-un centru de instruire.

După repartiţia în unităţile militare, cei care au fost selecționațo încheie un contract de angajare cu durata de 4 ani. La expirarea acestuia, în cazul în care optează să rămână în armată, pot încheia noi contracte de angajare, cu o durată de 2 - 3 ani.

Limita maximă de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate soldaţii şi gradaţii profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale este de 55 de ani, vechimea în armată fiind luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

VEZI AICI LA CE NUMERE TREBUIE SĂ SUNI ÎN FUNCȚIE DE JUDEȚUL ÎN CARE LOCUIEȘTI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel