Data publicării:
Aripa Daniel Constantin din ALDE, lovitură pentru Călin Popescu Tăriceanu. Ce PREGĂTEȘTE
După ce i-a retras sprijinul politic lui Daniel Constantin, Biroul Politic Executiv al ALDE a decis joi să propună Delegaţiei Permanente excluderea acestuia din partid.
Mai mult, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus celor care au semnat contestația făcută alături de Daniel Constantin, să-și retragă semnăturile: ”Dacă îşi retrag semnăturile, atunci putem să ne vedem în continuare de drum împreună, dacă nu, fiecare îşi alege drumul pe care crede că trebuie să meargă” a afirmat președintele ALDE.
Potrivit unor surse DCNews, Daniel Constantin era pregătit pentru această situație. Absența fostului copreședintele ALDE nu înseamnă retragerea sa, ci o mare surpriză neplăcută pentru Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt președinte întreg al ALDE.
După Delegația Permanentă, aripa din ALDE care este de parte lui Daniel Constantin va anunța un NOU PROIECT.
Va fi organizată o conferință de presă în cadrul căreia Daniel Constantin alături de unii dintre colegii săi vor mărturisi ce vor face în continuare.
Astfel, Daniel Constantin nu va mai aștepta decizia instanței, ci se pare că va acționa și ar putea rupe ALDE prin acest ”nou proiect”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News