Țările arabe aprobă proiectul unei forțe militare comune
Șefii diplomațiilor arabe reuniți joi în Egipt au aprobat proiectul unei forțe militare comune, au anunțat secretarul general al Ligii Arabe și ministrul egiptean de externe.
Acest proiect de rezoluție va fi prezentat summitului Ligii Arabe care se va deschide sâmbătă în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, urmând să fie adoptat, scrie Agerpres.
Miniștrii "au căzut de acord asupra unui principiu important, crearea unei forțe" militare, a afirmat secretarul general al organizației panarabe, Nabil al-Arabi, în cursul unei conferințe de presă, calificând această decizie ca "istorică".
"Este pentru prima dată când va fi creată o forță care va funcționa în numele țărilor arabe", a subliniat el.
"Miniștrii au ajuns la un acord", a confirmat șeful diplomației egiptene, Sameh Shoukri, în cursul conferinței de presă care a închis o reuniune a miniștrilor arabi de externe în vederea pregătirii summitului.
CITEȘTE ȘI: Jean-Claude Juncker, președinte Comisia Europeană: Uniunea Europeană trebuie să aibă o armată proprie
Obiectivul acestei forțe va fi în principal combaterea grupurilor "teroriste", a afirmat recent Nabil al-Arabi.
Proiectul a fost grăbit însă de intervenția militară arabă în Yemen pentru a lupta împotriva rebelilor șiiți houthis care amenință orașul Aden, bastion al președintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi.
Autoritățile yemenite au lansat un apel miercuri pentru o intervenție militară "de urgență", iar Arabia Saudită a trimis în cursul nopții avioanele sale de luptă care au bombardat poziții deținute de rebelii houthis, în special la Sanaa, într-o operațiune militară "împlicând peste zece țări", printre care Egiptul, Marocul și state de la Golful Persic.
Proiectul de rezoluție arată că această forță va trebui să conducă "intervenții militare rapide" pentru a face față amenințărilor la adresa securității cu care s-ar putea confrunta țările arabe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News