Ariciu' din Liber ca pasărea cerului, GEST extrem la probele pentru serial
Data publicării:
Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp
Actori în serialul românesc Liber ca pasărea cerului
Actori în serialul românesc Liber ca pasărea cerului
Serial Liber ca pasărea cerului. Actorul Adrian Anghel, interpretul “criminalului” Ariciu’, prietenul lui Orlando (Ștefan Bănică), din serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, difuzat de Antena 1 în fiecare duminică, de la ora 20:00, povestește cum a decurs proba pe care a dat-o pentru acest rol.

Serial Liber ca pasărea cerului. Probă care s-a lăsat și cu o... „victimă". "Pe scurt, m-am prezentat la adresă - locuinta domnului regizor (n.n. Răzvan Săvescu) - și ne-am apucat de treabă. Mă văzuse în spectacolul "Cum să distrugi o piesă", la Mall Băneasa, și a vrut să particip la casting. Eram hotărât să obțin rolul, eram în stare de orice, să merg până la capăt, să dau totul... până i-am distrus un scaun de epocă din dotarea personală. Nu am avut nici o reacție în timpul probei, mi-am cerut scuze după, dar speranțele mele s-au frânt odată cu acea piesă de mobilier. Am plecat resemnat, dar după două zile a venit vestea cea mare. Fix înainte de vacanță. Am modificat putin perioada, astfel încât să pot ajunge la prima zi de filmare. Aveam ceva emotii. Atunci i-am cunoscut și pe celebrii mei parteneri. Și am fost impresionat de profesionalismul si experiența lor de lucru", își amintește Adrian Anghel.

Serial Liber ca pasărea cerului. Adrian Anghel, în rolul lui Ariciu'

 

Serial Liber ca pasărea cerului. În Liber ca pasărea cerului, serialul de comedie în care joacă alături de Ștefan Bănică, Marius Florea Vizante, Cătălina Grama – Jojo, Andreea Samson, Răzvan Vasilescu și alți actori, Adrian Anghel interpretează rolul lui Ariciu', o namilă de om care trăiește în Centrul Vechi și care nu se teme de nimic în afară de sora lui. Uită de la mână până la gură, distruge tot ce vrea şi ce nu prea vrea, dar reuşeşte să-l scoată pe prietenul său, Orlando, jucat de Ștefan Bănică, din încurcături, de fiecare dată.

Serial Liber ca pasărea cerului. „Ariciu' nu are nicio legătură cu ariciul de pe Wikipedia, el este un băiat trecut prin școala vieții, te șochează uneori prin monumentalitatea prostiei de care dă dovadă, dar este un om bun, săritor, care ține mult la prietenul său, Orlando, și ar face orice să îi fie pe plac. Este foarte gelos, îl deranjează foarte mult relația de prietenie dintre Orlando și Ducu (n.n. interpretat de Marius Florea Vizante) și are senzația că pierde teren în inima lui Orlando. Sper să vă placă ariciu' meu care, deși este foarte diferit de mine, are totuși ceva în comun cu mine. În afară de greutate și înălțime, avem și pasiuni eco", mai spune Adrian.

Serial Liber ca pasărea cerului. Cine îi cere ajutorul Ariciului în cel de-al treilea episod al serialului de comedie Liber ca pasărea cerului, telespectatorii vor vedea duminică, 5 mai, de la ora 20:00, numai la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel